Atacantul “roş-albilor” a decis, duminică seară, derby-ul cu Rapid, din Giuleşti, semnând golul victoriei cu o lovitură de cap imparabilă. Însă Dănciulescu a primit al patrulea cartonaş galben din acest sezon şi e suspendat pentru meciul cu Concordia Chiajna. El poate juca partida cu numărul 500 în Liga I, la Ploieşti, pe Stadionul Ilie Oană, contra Petrolului. De asemenea, Dănciulescu, care şi-a prelungit contractul cu Dinamo până în vara anului 2014, va deveni luna viitoare cel mai vârstnic jucător care a evoluat pentru Dinamo (îl va depăşi pe Alexandru Nicolae, retras în 1991, care a evoluat până la 36 de ani şi 3 luni), iar în sezonul următor îl va egala pe Gicu Dobrin în fruntea clasamentului numărului de sezoane bifate în Liga I (21).
41 de goluri până la recordul lui Dudu
Reuşita din meciul cu Rapid a fost apreciată de antrenorul Cornel Ţălnar: “Poate că Ionel nu mai are capacitatea fizică de acum câţiva ani, dar plusul de experienţă îl ajută să profite de cea mai mică greşeală a adversarului”. Cu toate acestea, “Danciu- gol” are şanse mici să bată recordul golgheterilor all-time al Ligii 1, el fiind obligat să mai marcheze 42 de goluri pentru a-l detrona pe Dudu Georgescu (252 de reuşite în prima ligă).
Ionel Daniel Dănciulescu
Data/ locul naşterii: 6 decembrie 1976, Slatina
Post: atacant
Echipe: Electroputere (1993-1995), Dinamo (1995- 1997, 2002-2009, 2010-), Altay (1997-1998), Steaua (1998-2001), Shandong (2005), Hercules (2009- 2010)
Palmares: golgheter Liga I (2004, 2008), campion (4), Cupă (4), Supercupă (1), finalist al Cupei Chinei
Echipa naţională: 8/ 2.
Top prezenţe în Liga I:
1. Ionel Dănciulescu (1993-prezent) – 499
2. Costică Ştefănescu (1969-1988) – 490
3. Florea Ispir (1970-1987) – 485
4. László Bölöni (1970-1987) – 484
5. Costel Câmpeanu (1987-2005) – 470
Top sezoane în Liga I:
1. Nicolae Dobrin – 21
2. Ionel Dănciulescu, Iosif Cavai, Ion Dumitru, Costică Ştefănescu – 20
3. Silviu Lung, Petre Marin, Florin Prunea – 19
foto: Octavian Cocoloş
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4a22b82a731ebb3e8dca79dd36379f3b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bf41938cb40c3627a907bf4b76f1eff9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_22f86e1628e1a4d395afee7af9020568.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8850f222472416c9633f2423edb0220f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b7c23fecdcefe56e0885565fe909e326.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_153a2471fe508566f1a11db79855a5e1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_edf78021cd4806f746526d2fd519e84a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_2cc2f07ba0a9e3ebb0bb94d18642fdcc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_90a5836c3def388e589f1ecd977038a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_33cae733c1084d454c982b7876e46045.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_8d5c7a8e444aa457fd174719e8afdcfe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_34c917340766fcb215347afadd7258b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_df7e8f4c0d1502fc5f0f9b16fb813e7b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4d26aaa997f9809b761823ffe308610c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_45dbefa9847b653c38fe7dc1796de5bd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_cf46df0d603f91da33362c2409180012.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_9e767df6dc18cb5704a0abe9b642a22a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_0f6201194691fe333e31f7d46e398205.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f908da1961b1ee907a41ccd29ae80a33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_78db589cbe0c4b14a997ddbbd04367c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_02af433974e4a52ace6dd4eb3564d8aa.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.