Potrivit cotidianului Daily Express, Eriksen nu şi-a prelungit deocamdată contractul cu Tottenham, scadent peste doi ani, iar acest lucru a atras atenţia marilor cluburi europene, printre care şi PSG. Mijlocaşul danez, unul dintre jucătorii de bază ai echipei londoneze, pregătită de Mauricio Pochettino, se află de mai mult timp în vizorul parizienilor.

Tottenham nu are, însă, nicio intenţie să renunţe la Eriksen, care a marcat 14 goluri şi a reuşit 10 assist-uri în sezonul trecut, contribuind totodată la victoria echipei sale în partida cu Newcastle (2-1), sâmbătă, în prima etapă din Premier League, mai scrie publicaţia citată, adăugând că oficialii clubului londonez încearcă să-l convingă pe jucător să semneze o nouă înţelegere, aşa cum au făcut-o deja celelalte vedete din lotul lui Spurs.

Daily Express adaugă că Eriksen este urmărit şi de spaniolii de la Real Madrid, care îl consideră pe danez un posibil înlocuitor pentru Luka Modric, în cazul în care croatul va pleca în Italia, la Inter Milano.

Franța 2018-2019, prima etapă. Neymar a înscris primul gol al lui PSG în noul sezon. Tătărușanu, umilit de AS Monaco

 
 

Urmărește-ne pe Google News