Chiriță era fotbalist la Zenit St. Petersburg, în Rusia, în timp ce Maradona se afla în vacanță la Dubai, în Emiratele Arabe Unite.

„Noi eram într-un cantonament de iarnă, în Dubai, «Butoiașul Atomic» fusese invitat în vacanță de unul dintre șeicii de acolo, erau mai mulți foști mari jucători”, a explicat „Chiru” pentru Libertatea.

„Mă uitam la meciul Petrolul – Gloria Buzău, din Liga 2, și l-am auzit pe comentatorul TV că face anunțul. Nu-mi venea să cred. Apoi, mi-am adus aminte că am poze vechi pe un hard. Am căutat și am găsit-o pe cea cu Maradona”, a povestit Chiriță.

„Totul a durat două secunde. Colegul care ne-a pozat s-a mișcat repede. Era lumea călare pe Diego”, a rememorat fotbalistul ploieștean, 9 selecții la naționala de tineret și una la naționala mare.

„Ce făcea Maradona acum trei-patru decenii nu mai face nimeni. Mărturisesc, Maradona e numărul 1. Apoi e Messi. Ronaldo e cu munca, e o mașină”, afirmă Chiriță.

  • Ulterior, în cariera sa de antrenor, Diego a antrenat la prinții prieteni din Emiratele Arabe, la Al Wasl și Al Fujarah.

Câștigător al Cupei României cu Petrolul Ploiești în 1995 și campion cu Rapid (1999; aici a mai cucerit o Cupă și o Supercupă), Daniel Chiriță a mai evoluat la Universitatea Craiova, FC Național, UTA, Zenit St. Petersburg (Rusia, 2002-2003, 47 de meciuri, două goluri), Șahtior (campion, 2003), Metalist Harkov și Stal Alcevsk (Ucraina).

„Chiru”, care are o școală de fotbal la Ploiești, s-a retras din fotbalul de performanță, dar continuă să joace în liga a patra, la Petrolul 95 Ploiești.

 
 

Urmărește-ne pe Google News