”Fotbalul e încâlcit! Sezonul acesta este cu final neașteptat”, a descris rapid Daniel Gherasim – ”Gherase” situația în care a ajuns Steaua cu trei etape înainte de finalul campionatului. ”Au pornit cu foarte multe puncte avans la începutul returului și au ajuns acum aproape de a pierde campionatul. Cred că jucătorii au fost superficiali, au tratat cu netenție partidele, s-au crezut deja campioni.

Cred că asta este cauza, pentru că sunt aceeași fotbaliști ca și în tur”, a adăugat Gherasim. Pentru fostul goalkeeper al roș-albaștrilor ASA este o surpriză: ”Nu mă gândeam că o să-i văd pe primul loc. Luasem în calcul Petrolul sau Astra, dar aceste echipe nu au avut constanță. La Târgu Mureș sunt foști campioni naționali, jucători cu experiență internațională, de națională, care acum au titlul în mâna lor.

Depinde numai de ei, chiar dacă programul lor pare un pic mai greu”. Fostul portar din Ghencea este alături de Adi Popa care a ales să se însoare în loc să joace etapa viitoare la Brașov: ”Sigur și-a pregătit nunta acum mai bine de șase luni, când toată lumea credea că steliștii vor fi campioni. Sigur a primit și acceptul. Acum nu mai are ce să facă. Te căsătorești o dată în viață! N-ai cum să amâni!”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News