Daniel Isăilă i-a luat locul pe banca tehnică a reprezentativei de tineret pe Cristian Dulca, aflat la final de contract cu FRF.
În vârstă de 44 ani, Daniel Isăilă a ocupat în ultimii doi ani postul de secund la selecționata de seniori a României. după ce pregătit anterior echipele FC Brașov, Sportul Studențesc, ASA Târgu Mureș și Astra Giurgiu.
Noul selecționer U-21 urmează să fie prezentat reprezentanților mass-media marți, de la ora 11,00, la Casa Fotbalului, cu ocazia unei conferințe de presă la care vor participa președintele FRF, Răzvan Burleanu, și selecționerul naționalei de seniori a României, Christoph Daum.
Federația Română de Fotbal a ținut să-i mulțumească fostului selecționer Cristian Dulca pentru activitatea depusă pentru dezvoltarea fotbalului românesc și îi urează mult succes în cariera de antrenor, notează Agerpres.
Cristian Dulca şi-a luat „la revedere”
„Contractul cu FRF se încheia la sfârșitul acestui an și mi-am propus să continui în fotbal printr-o carieră de antrenorat de zi cu zi, cu provocări permanente, la nivel de club. Activitatea la naționala U21 mi-a fost foarte utilă în ce privește experiența căpătată, e timpul acum să petrec și mai mult timp pe gazon”, a spus Dulca.
Tehnicianul a continuat: „Îi urez mult succes prietenului meu Daniel (Isăilă) și domnului Daum, pentru că văd cât de mult se implică în formarea fotbaliștilor în drumul lor spre naționala de seniori. Le stau la dispoziție oricând cu date și observații despre jucătorii pe care i-am pregătit”.
Tot marţi, Felix Grigore a fost numit manager de competiţii al FRF.