Nico a fost ratangiul meciului, iar la final a găsit următoarea scuză:
„A fost o înfrângere dureroasă, pentru că nu ne aşteptam să pierdem ştiind că erau foarte obosiţi după meciul din Cupa României. Am făcut un joc bun, am avut posesia balonului, dar din păcate ne-a lipsit golul. Cei de la „U” nu cred că au avut vreo ocazie, dar au marcat o dată. Pentru noi erau foarte importante cele trei puncte pentru că ne-am fi distanţat de ei.
Nu sunt genul de fotbalist care să se lovească mingea de el. Sunt alţii aşa. Nu am «bulanul» necesar, cum s-ar spune. Asta e, eu trebuie să muncesc pentru fiecare gol. Dacă am fi reuşit să marcăm în prima repriză, poate am fi reuşit să ne mărim avantajul”, a spus Daniel Niculae, la Look TV.