La sfârşitul săptămânii trecute, internaţionalul Daniel Niculae, fostul jucător al Rapidului, şi Dinu Gheorghe, preşedintele giuleştenilor, s-au întâlnit cu Dănuţ Coman, la o cafenea din Dorobanţi, pentru a încerca să-l deturneze pe goalkeeper spre Podul Grant, după ce acesta părea tentat să accepte mai degrabă oferta venită de la Dinamo.

Portarul a jucat 5 ani sub Grant

“Nico” a profitat de zilele libere până la reunirea lotului noii sale echipe, AS Monaco, pentru a-şi ajuta şi fosta formaţie să realizeze ceea ce patronul George Copos se pare că nu poate face de unul singur: convingerea portarului lui FC Braşov, Dănuţ Coman, să revină la Rapid, echipă la care a mai activat între 2004 şi 2009.

Cei doi fotbalişti au discutat relaxat timp de jumătate de oră, au băut o cafea şi au părăsit locaţia cu zâmbetul pe buze, semn că întrevederea a fost fructuoasă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News