ProSport susţine că acest lucru l-a înfuriat teribil pe jucător, aflat în doliu după moartea tatălui său, decedat de curând. El a fost iniţial introdus în lotul pentru partida cu „cocoşii”, dar, când a sosit în România a fost anunţat că nu mai este nevoie de el. A doua zi, luni, s-a întors în Franţa, la Auxerre, chiar când împlinea 26 de ani. Mai mult, Nico a neglijat şi sfatul antrenorului de la club, care îi recomandase să rămână în Hexagon pentru a se pune la punct cu pregătirea fizică.
Jucătorul nu a dorit să mai facă nicio declaraţie oficială timp de 6 săptămâni după decesul părintelui său şi încă nu a înştiinţat oficial federaţia că ar avea de gând să se retragă. ProSport afirmă că el deja a vorbit cu colegii de la naţională şi cu stafful lui Piţurcă, dar n-a vrut să facă publică decizia de săptămâna trecută pentru nu tulbura apele în sânul echipei.