Libertatea: Cum au fost meciurile Stelei cu FC Liverpool?
Daniel Opriţa: Aprige. S-au jucat cu multă ardoare, cred că şi acum Mirel Rădoi mai are semn de la lovitura pe care i-a aplicat-o Gerrard.

V-aţi considerat dinainte învinşi, după ce aţi aflat adversarul?
Nu, dimpotrivă. După ce eliminasem pe Southampton, chiar ne doream tot un adversar din Anglia. Bine, când am auzit că e Liverpool, ne-au cuprins emoţiile. Pe teren însă, am dat totul să-i batem şi, zic eu, n-am fost departe să realizăm o mare surpriză.

Îi place foarte mult Urziceniul

Este Liverpool de acum o echipă mai bună decât cea pe care a întâlnit-o Steaua?
Nu cred. Atunci era nu neapărat mai bună, dar mai în formă. Eu cred că Unirea are noroc. Dacă o întâlnea pe Liverpool din urmă cu un sezon, nu avea nici o şansă. Acum însă, “cormoranii” trec printr-o perioadă mai grea.

Crezi că Unirea ar putea produce o surpriză pe “Anfield Road”?
De ce nu? Băieţii trebuie să joace cu tupeu! Am încredere în Unirea Urziceni, este o trupă care îmi place foarte mult. Le transmit doar să aibă grijă că atmosfera de pe stadioanele din Anglia e fantastică. Pe noi asta ne-a doborât la Middlesbrough. Spectatorii i-au împins atunci de la spate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News