Fostul fotbalist a murit pe 16 noiembrie 2016, suferind un infarct în timp ce se uita la televizor, la o emisiune în care vorbea Gică Popescu.
ACTUALIZARE 13.30. Mormântul lui era plin de flori încă de la ora 10.00. Apoi, 30 de prieteni, printre care Florin Răducioiu, Basarab Panduru, Mircea Sandu, Adi Ilie (în pantaloni scurți și într-o formă fizică impecabilă), au depănat amintiri despre un personaj unic, vreme de două ore și jumătate, în jurul unei mese cu produse de post, lângă mormânt.
Didi Prodan este înmormântat în cimitirul ”Sf. Ilie” din Pipera, dar prietenii de la Satu Mare îi țin vie amintirea, în orașul lui natal.
”Foștii colegi de la Olimpia, eu Tibi Csik, dar și prieteni de-ai lui care nu au fost fotbaliști ne vom aduna vineri, de la ora 18.00, la baza lui, pentru un meci amical. Tot ce vom face va fi în amintirea lui. Așa făcea Didi de fiecare dată când venea acasă, organiza câte un meci cu prietenii. Stăteam la un pahar cu vin, la o bere, la un sandviș, așa îi plăcea lui! Așa vom face și acum. Nu-l vom uita niciodată”, ne-a spus Paul Mihai, fost jucător la Olimpia.