VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Pe 17 noiembrie 1993 s-a disputat partida care ne-a trimis în SUA. România a punctat prin Gică Hagi (32) și Florin Răducioiu (83), iar replica britanicilor a venit prin Saunders (61). Gazdele au ratat și un penalty, prin Bodin, care a trimis balonul în transversală. În spatele porții, bucătarul naționalei se ruga de Prunea să apere, ca să nu-l lase fără muncă. La acel joc, Prunea a avut busuioc în jambiere, ca să-i poarte noroc!

Faza din minutul 84

În minutul 84 (VIDEO jos), la scorul de 2-1 pentru tricolori, Ryan Giggs a dat mingea pe lângă Prunea, iar Didi a venit din spate și a respins mingea care se îndrepta spre poarta goală. Tot jocul, Prodan i-a făcut marcaj la sânge superstarului Ian Rush (legitimat la Liverpool). Egalul ar fi fost periculos, în perspectiva calificării, deoarece nu se știa ce se întâmplă în meciul Belgia – Cehoslovacia, încheiat până la urmă nedecis – 0-0. Dacă noi făceam egal, iar cehii băteau, atunci ar fi fost toate cele trei echipe la egalitate de puncte: România – 14, Belgia – 14, Cehoslovacia – 14. Atunci se acordau două puncte pentru victorie și un punct pentru egal. 

Clasament final: 1. România 15 p (29-12), 2. Belgia 15 p (16-5), 3. Cehoslovacia 13p, 4. Țara Galilor 12 p, 5. Cipru 5 p, 6. Feroe 0. S-au calificat direct primele două


11 fără 3!

”N-am fost Hagi, n-am fost nici Popescu! Dar am fost cel mai bun număr 3 din țară, la vremea mea! Am și-acum imprimat numaărul 3 pe piele! În carieră, ori am jucat tot meciul, ori n-am jucat deloc. N-o să vedeți meciuri în care să intru în minutul 74”, Didi Prodan – 54 de selecții la națională și un gol.

 
 

Urmărește-ne pe Google News