Din acest motiv, Didi a pierdut simpatia celor alături de care a scris istorie la echipa națională. Un episod halucinant s-a consumat, marți, la Buftea.
Prezent în tribune la meciul dintre Olimpia 2010 Satu Mare și Râmnicu Vâlcea, finala U19 a Cupei Federației, Prodan a dat nas în nas cu federalii Răzvan Burleanu, Gheorghe Chivorchian și Gabriel Bodescu.
La partidă a asistat și Cristi Dulca – selecționerul U21, dar și secundul acestuia, Florin Constantinovici. Printre spectatori s-a numărat și Jean Vlădoiu.
”Charlie” l-a ignorat total pe Prodan, de parcă acesta nici nu se afla pe stadion. Toate acestea, după ce pe vremea când îmbrăcau tricoul echipei naționale, cei doi erau prieteni buni și chiar au colaborat la ”Casa Fotbalului” în era Mircea Sandu.
Probabil, cu riscul de a pierde definitiv un amic, Vlădoiu nu a vrut să-și taie craca de sub picioare, având în vedere că șefii săi erau pe fază.
Nici Dulca sau Constantinovici nu l-au salutat pe Prodan.
Totuși, fostul număr 3 al echipei naționale a avut un motiv de bucurie. Echipa din orașul său natal a câștigat finala cu 9-8, după lovituri de departajare. În timpul regulamentar, scorul a fost 1-1.