Crima a avut loc luni, în locuința arbitrului. Trupul neînsuflețit al lui Daniele De Santis a fost găsit pe scările imobilului, în timp ce corpul fără viață al iubitei sale se afla în interiorul apartamentului.

În acest caz, polițiștii italieni au deschis o anchetă. Conform primelor informații, la fața locului s-ar fi auzit țipete. Martorii ar fi văzut un bărbat necunoscut în timp părăsea blocul în care a avut loc crima. Acesta avea asupra lui un cuțit și un rucsac. Suspectul nu a fost încă identificat, notează The Sun. Crima ar putea avea un motiv pasional.

“Sunt șocat. Încă știm foarte puține despre caz. Ce pot să spun este că suntem în contact strâns cu familia și cu toți oamenii asociației”, a declarat Marcello Nicchi, directorul Asociației italiene a arbitrilor.

Daniele De Santis și-a început cariera de arbitru profesionist în 2017, când a debutat în Serie B ca al patrulea oficial într-un meci dintre Pisa și Benevento.

El a arbitrat aproximativ 130 de partide în Serie C și Serie D. Miercuri, 23 septembrie, Daniele De Santis urma să arbitreze meciul dintre Monopoli și Modena, din Cupa Italiei.

Foto: CORRIERE DELLA SERA

Urmărește-ne pe Google News