Șahtior a învins Napoli în meciul din Liga Campionilor, 2-1.

Căpitanul ”minerilor”, 35 de ani, şi totodată jucătorul despre care Mircea Lucescu afirma că ”e ca si copilul meu”, a evoluat pe toată durata meciului cu italienii. 

Informaţia a fost lansată de mai multe publicaţii din Ucraina, însă n-a fost confirmată oficial încă de UEFA sau Șahtior.

Totuși, după control, Srna n-a mai fost folosit în jocul disputat în weekend, in deplasarea de la Cernomoreț Odessa (0-0), stârnind suspiciuni.

În cazul în care informația va fi confirmată oficial și va fi suspendat, acesta ar putea fi finalul carierei lui Srna, jucător care a fost dorit recent inclusiv de Barcelona.

În trecut, în perioada în care Mircea Lucescu era antrenorul echipei din Donețk, portarul Oleksandr Rîbka a fost depistat pozitiv cu diuretic interzis, în 2011, și suspendat doi ani, iar mijlocașul brazilian Fred a fost testat pozitiv tot cu un diuretic, la Copa America 2015. Acesta a fost suspendat însă abia în martie 2017, până în iulie 2017.

Format de Hajduk Split (un titlu și două Cupe), Dario Srna (născut pe 1 mai 1982, la Metkovići) a fost de 9 ori campion cu Șahtior (plus 7 Cupe și 8 Supercupe). A fost unul dintre principalii oameni din finala Cupei UEFA 2009, câștigată de Șahtior în fața lui Werder Bremen. Are 134 selecții și 23 de goluri la naționala Croației.

Citiți și Liga Campionilor, etapa 1. Real şi City, victorii la pas. Dortmund, învinsă. Liverpool – Sevilla 2-2. Ruşii l-au atacat pe arbitru! Rezultate | VIDEO

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News