Antrenorul australian al sportivei din Constanța, Darren Cahill a anunțat în presa din țara natală că Simona Halep va renunța la tenisul de performanță în ”trei-patru ani”.
Asta înseamnă că cel târziu în 2024, Simona Halep va pune capăt carierei în care, până în prezent, a obținut două titluri de Mare Șlem, Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019.
„Simona are 28 de ani si nu va juca până la 35 de ani. Se va concentra pe viața de familie peste 3-4 ani”, a anunțat Darren Cahill.
Antrenorul australian a adăugat: ”Marele său obiectiv este să-și maximizeze jocul și să câștige o medalie la Jocurile Olimpice pentru România. În plus, vrea să mai câștige câteva turnee de Mare Șlem”.
În urmă cu o săptămână, și Simona Halep a vorbit despre despărțirea de tenis, anunțând că, probabil, va proceda precum daneza Caroline Wozniacki, care și-a anunțat retragerea înainte de Australian Open.
”Probabil că voi face ca ea. Voi anunța că voi juca un ultim turneu, iar apoi mă voi retrage. Nu pot spune că acesta este ultimul meu an în circuit pentru că mă răzgândesc destul de des. Voi anunța înainte și apoi voi fi în afara acestei lumi”, a spus, atunci, Simona Halep.
În vârstă de 28 de ani, Simona Halep a câștigat din tenis 35.852.794 de dolari, fiind pe locul 4 în acest top, după Serena Williams, Venus Williams și Maria Șarapova.
Propusă să poarte drapelul României la Jocurile Olimpice 2020, Simona Halep a anunțat, încă de la finalul anului trecut, că are ca principal obiectiv în 2020 cucerirea unei medalii la Tokyo.
„Obiectivul meu principal e Olimpiada, îmi doresc o medalie! Vreau să aduc o medalie anul viitor să ne bucurăm cu toţii de ea”, a fost declarația dată de Simona Halep în 2019, după ce a triumfat la Wimbledon.