Halep (26 de ani) a arătat și azi că mental a crescut mult de când e antrenată de australian. Simona Halep a învins-o clar pe Alisson Riske, în primul tur de la Roland Garros, după ce a pierdut primul set (2-6), zdrobindu-și adversara în celelalte două: 6-1, 6-1.

A fost pentru a șaptea oară numai în 2018 când Simo a revenit de la 0-1 la seturi și a câștigat o partidă.

Darren Cahill a lăudat-o pe Simona Halep: „Puțini ar fi reușit ce a făcut ea!”

Darren Cahill a făcut o reverență imaginară în fața constănțencei. „Puţini ar fi reuşit ce a făcut Simona în ultimii ani. Este foarte puternică, luptă împotriva unor jucătoare mai mari şi mai masive, aproape de fiecare dată. În fiecare zi trebuie să lupte pentru victorie, iar uneori poate fi obositor asta. Dar când vezi rezultatele din ultimii cinci ani, sincer, trebuie să fii mândru de ea!”, a spus Cahill, conform ziare.com.


CITEȘTE ȘI:

Iohannis, obligat să o revoce pe Laura Codruţa Kovesi. Cum explică CCR decizia privind schimbarea şefei DNA

Urmărește-ne pe Google News