După finalele pierdute la Roland Garros 2017 şi Australian Open 2018, Simona a jucat cu o presiune enormă. Ajunsese numărul unu în lume, însă lipsa unui trofeu de Grand Slam din vitrină atârna greu şi aducea, meci după meci, o tensiune în plus. Iar primul care şi-a dat seama că o asemenea performanţă ar „debloca” până şi mentalitatea negativistă a românilor a fost Ion Ţiriac (79 de ani).
Neobişnuit cu o astfel de atitudine, strategul australian a început să resimtă presiunea în momentul în care Ion Ţiriac i-a descris cum a putut mai bine întreg tabloul. Din acel moment, Cahill şi-a dat seama cât de mare e nevoia unui succes istoric: „E greu de descris presiunea sub care s-a aflat Simona Halep în ultimii 4-5 ani. Ion Ţiriac m-a luat deoparte de mai multe ori şi mi-a transmis un mesaj clar: ‘Uite care-i treaba, Simona trebuie să câştige un Grand Slam. Asta deoarece ţara are nevoie! Avem o cultură negativă în România, nu mai avem fotbal, Simona e cel mai mare star al momentului, aşa că avem nevoie că Simona să câştige un Grand Slam. Am început să simt şi eu presiunea din acel moment, vă daţi seama ce simţea ea”, a dezvăluit antrenorul Simonei.
Darren Cahill a povestit și cum a început colaborarea cu Simona Halep. ”În 2015, după ce Adidas a decis să încheie programul, la US Open, eu și Simona am stat la masă și m-a întrebat dacă vreau să devin antrenorul ei full-time în 2016. I-am spus că nu sunt antrenorul perfect pentru ea, turneele de Mare Șlem sunt cele mai importante, iar eu aveam job-ul la ESPN. Am fost foarte cinstit. A fost în totalitate decizia ei. Mi-a spus că nu are nicio problemă. Nu mai era o adolescentă, era deja o jucătoare grozavă și știa în ce se bagă”, a declarat australianul într-un interviu pentru podcast-ul revistei Raquet.
”Avea o echipă bună în jurul ei. Teo Cercel, care lucrează cu ea de zece ani și e mereu de bază. Putea să renunțe la mine oricând. M-a întrebat cum s-a întâmplat cu Lleyton-Hewitt (n.r. – tenisman antrenat în trecut de Darren Cahill), iar eu i-am povestit că am avut o perioadă de șase săptămâni de probă, apoi am mers și am luat mâncare pentru soțiile noastre și în drum spre restaurant mi-a spus cât vrea să mă plătească și am zis OK. M-a întrebat dacă am nevoie de contract, eu i-am zis că doar dacă are el nevoie și atunci am dat mâna și asta e. I-am spus Simonei povestea și a zis că și ea vrea la fel. OK, cât o să-mi oferi? A durat cam 30 de secunde și de atunci nu am mai discutat despre acest aspect.”
Înfrângerea care a ajutat-o să progreseze
Rivalitatea cu Maria Sharapova a contat enorm în progresul înregistrat în jocul Simonei Halep, în special meciul pierdut în fața rusoaicei, anul trecut, la US Open. ”Înfrângerea de anul trecut de la US Open a învățat-o cel mai mult despre jocul ei. Pentru că a evoluat bine și totuși a pierdut. De obicei când joacă bine câștigă. Atunci și-a pus multe întrebări. Trebuia să lucreze la poziționare, să facă un pas în teren când adversara dă o minge scurtă, să joace cu mai mult risc, să-și schimbe pattern-urile la serviciu, erau prea previzibile. Am stabilit vreo 6-7 chestii la care să lucreze după acel meci. Le cunoștea, mai vorbisem, dar nu o simțeam foarte convinsă. După acel meci nu și-a luat pauză și a muncit. Apoi a venit săptămâna incredibilă de la Beijing”, a explicat Darren Cahill, citat de gsp.ro, referindu-se la ascensiunea lui Halep până pe locul 1 WTA.
”Simona a dus multe pe umerii ei și felul în care s-a descurcat mă face să o respect și mai mult. Nu i-a fost deloc ușor și merită tot ce a câștigat. 99 la sută dintre fanii din țara ei îi sunt alături de ea și îi oferă mult sprijin, are însă probleme cu mass-media pentru că tot ce spune ea ajunge pe prima pagină dintr-un unghi negativ”, a mai spus antrenorul australian.
Poate te interesează și Simona Halep și-a început vacanța de iarnă. Unde s-a lăsat fotografiată sportiva numărul 1 a României