E doliu la Glasgow Rangers, club la care este legitimat Ianis Hagi. Legendarul David Hagen a murit, vineri noaptea, la vârsta de 47 de ani, după o luptă de doi ani cu o boală cumplită, informează Daily Mail.
Fostul mijlocaș al lui Galsgow Rangers suferea de o afecțiune motorie neurologică, care afectează toți mușchii și duce la paralizie.
Scoțianul David Hagen, fost internațional de tineret, a fost lansat în fotbalul mare de ”protestanți”. Acesta a evoluat pentru prima echipă a lui Glasgow Rangers între 1992 și 1994.
”Transmitem condoleanțe familiei și prietenilor într-un moment dureros. Cuvintele nu pot exprima și nu pot oferi alinare. David va fi mereu în memoria noastră, pentru faimoasa serie de 9 titluri la rând, după ce a contribuit la tripla din sezonul 1992 -1993 și la campania din Liga Campionilor, unde am fost la un singur meci de finală”, se arată într-un comunicat emis de Glasgow Rangers.