David Popovici a condus cursa de la început până la final. A terminat cursa cu timpul de 3:43.00, în timp ce pe locul doi a sosit Vlad Stancu, cu timpul 3:43.76. Pe locul 3 a venit Vlad Mihalache (3:51.84).
„A fost o cursă frumoasă. Mă bucur că l-am avut pe Vlad lângă mine. Nu cred că aș fi putut înota așa repede, dacă nu era el acolo. Și cred că valabil și invers. Ambii ne-am afirmat la nivel înalt, ne mai antrenăm împreună și știu că e un adversar redutabil”, a spus David Popovici, potrivit GSP.
Pentru înotător urmează Campionatele Mondiale de înot în bazin scurt din Australia (13-18 decembrie) .
„Aici a fost o pregătire, era important să mă acomodez cu bazinul scurt. Nu pot să mint și să spun că îmi place, nu e tipul meu de bazin. Dar trebuie să fac și asta pentru că vreau să devin din ce în ce mai bun”, a mai spus Popovici.
În iunie, Popovici a cucerit aurul mondial, la Campionatele Mondiale de la Budapesta, și la 100, și la 200 m liber. În iulie, la Europene pentru juniori de la Otopeni, David a cucerit cinci medalii, dintre care patru de aur (50 m liber, 100 m liber, 200 m liber și la ştafeta masculină 4×100 m liber). În august, la Europene, a devenit campion continental și la 100, și la 200 de metri.