„Sunt foarte mulţumit de rezultat şi mai ales uşurat. Pentru că pe măsură ce se apropia Bacalaureatul, am început să învăţ din ce în ce mai mult, să mă şi stresez din ce în ce mai mult, cum sunt sigur că au făcut toţi care au dat examenul acesta”, a declarat Popovici pentru GSP.ro.
David Popovici a spus că a fost dificil să treacă de la concentrarea pe antrenamentele de înot la învăţatul pentru Bacalaureat.
„Da, a fost dificil, dar m-am străduit să le pun în balanță și am reușit să încerc să nu las deoparte învățatul pentru a mă concentra pe înot și nici viceversa pentru că și în viață în general nu e bine să te concentrezi doar pe un anumit lucru prea tare. E bine să ai mai multă varietate în viața ta. Mi-a făcut plăcere să învăț. Având atât de multe antrenamente, nu sunt cel mai obișnuit cu cititul, cu învățatul și reținutul și mi-a plăcut”, a spus David Popovici.
Speram să iau peste opt și am reușit. Realitatea mi-a dovedit să fiu mai optimist și să am mai multă încredere în forțele mele chiar și pe acest plan. Consider că rezultatul pe care l-am avut reflectă perfect timpul acordat învățatului. E o medie muncită.
David Popovici:
David Popovici a mai spus că vrea să studieze Psihologia la Universitatea Bucureşti, „pentru că și mama a terminat Psihologia și cred că de la ea am această înclinație”.
„Vreau să aflu cât mai mult despre ce e în capul meu, ce proces se întâmplă în creierul fiecărei persoane. Vreau să învăț cât mai mult despre asta, despre comportamentul uman. Mi-am ales a treia materie la BAC sociologia pentru că m-au atras pur și simplu subiectele, m-au atras temele care se puneau în discuție, exercițiile și mi-am dat seama că asta mă pasionează și asta aș vrea să fac și pe viitor”, a declarat Popovici.