Două lungimi de bazin îl mai despărțeau pe David de calificarea în finală. Organizatorii l-au atenționat pe sportiv că nu a ajuns la capătul cursei, însă era deja prea târziu pentru a mai recupera secundele pierdute.

CS Dinamo, clubul la care se antrenează David Popovici, i-a transmis acestuia un mesaj de încurajare.

„Cândva, ne vom aminti amuzați că în cariera unui mare sportiv se întâmplă și mici accidente. Capul sus, David! Mai sunt încă două curse aici, la Kazan (100 și 200 m liber), plus alte câteva mii înaintea ta!”, se arată în comunicatul emis de CS Dinamo, potrivit GSP.

În aceeași probă, de 400 m liber, a mai luat startul și Vlad-Ștefan Stancu, în vârstă de 16 ani. Acesta a încheiat calificările pe locul 14. Doar primii 8 au mers în finală. 

Un alt tânăr înotător român, Robert Glință, a obținut calificarea în finala probei de 50 m spate, cu al 3-lea timp. Finala de la Kazan este programată miercuri, 3 noiembrie.

Urmărește-ne pe Google News