„Nu ştiu dacă am avut COVID sau nu, pentru că nu m-am testat. Am fost peste tot şi am interacţionat cu toată lumea. S-a răspândit o răceală pe la toată lumea, am purtat şi mască, cam toată lumea a răcit”, a declarat David Popovici.

„Finalele au fost şi mai egale, pentru că auzeai la ţarc sau peste tot oameni tuşind. Unii s-au retras, alţii au continuat. Dar acum lumea rezistă mai bine. Deci nu ştiu dacă am avut COVID sau nu“, a continuat David Popovici.

Sportivul, care va împlini 20 de ani pe 15 septembrie, a adăugat că nu se gândește „deloc” la următoarele Jocuri Olimpice.

„Nu mă gândesc absolut deloc la următoarele Jocuri Olimpice, mă gândesc doar la vacanţa care urmează. Mai sunt patru ani, să fim sănătoşi, să fim ok”, a transmis David Popovici.

David Popovici a cucerit două medalii la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris: aurul la 200 de metri liber și bronzul la 100 de metri liber.

FOTO: Comitetul Olimpic și Sportiv Român

Urmărește-ne pe Google News