Imediat după cea de-a doua medalie obținută la Budapesta, David a fost asaltat de sute de fani, printre care și mulți copii magiari. Sportivul român a scos din ghiozdan mai multe căști de antrenament, le-a semnat, apoi le-a oferit cadou acestora.

„Vă mulțumesc pentru modul în care ați găzduit această competiție. Sunteți grozavi.”, a spus David Popovici presei din Ungaria, într-un interviu.

Aveți o țară foarte frumoasă. Cred că sunt aici pentru a treia oară. Mă bucur că suntem vecini. Mulți români pot veni aici în vizită”, a mai spus acesta.

Maghiarul Nandor Nemeth, în vârstă de 22 de ani, cel clasat pe locul 6 în finala probei de 100 de metri, a prevăzut succesul românului, iar Popovici l-a complimentat la rândul lui.

„Este un tip grozav. A fost o onoare să concurez împotriva lui”, a spus sportivul român.

Întrebat ce nume mari i-au scris după cele două performanțe ale sale, David a spus că a fost felicitat de Cesar Cielo Filho, cel mai premiat înotător din istoria Braziliei, de 6 ori campion mondial și deținător a două recorduri, și de francezul Alain Bernard, cvadruplu medaliat olimpic.

Urmărește-ne pe Google News