Înotătorul român a terminat cea de-a doua semifinală pe locul întâi, concurând de pe culoarul 4, cel al favoritului. După primii 50 de metri, el nu era pe podium. Ultimii 50 de metri a recuperat și a trecut în frunte, reușind să obțină cel mai bun timp al anului, dar și un nou record mondial al juniorilor.

Cei 8 finaliști ai probei de 100 metri liber

Înotătorul nostru i-a devansat pe francezul Maxime Grousset (47,54 secunde) și pe canadianul Joshua Liendo Edwards (47,55 secunde).

Finala, miercuri seară

David Popovici este considerat acum principalul favorit în finala care are loc miercuri seară. Cu puțin timp înaintea semifinalei, campionul olimpic Caeleb Dressel, marele rival românului, a anunțat că nu va mai concura din motive medicale. Americanul se calificase cu al doilea timp în semifinale.

„Decizia retragerii a fost luată de staff-ul Statelor Unite împreună cu Caeleb, antrenorul lui și echipa medicală. Hotărârea vine pe fondul unor probleme medicale. Încă nu știm dacă va putea concura în probele următoare”, a anunțat echipa americanului, într-un comunicat, potrivit Gazetei Sporturilor.

David Popovici va concura miercuri, de la ora 19:22, tot de pe culoarul al 4-lea, cel al favoritului, amintește GSP.ro.

E același culoar pe care David a cucerit luni prima medalie din istoria natației masculine din România, în proba de 200 de metri liber.

Reușitele lui Popovici la Campionatul Mondial de natație

David Popovici a câștigat, luni, 20 iunie, proba de 200 de metri liber, cu timpul de 1:43,21, după ce și-a „spulberat” adversarii. Înotătorul a stabilit atât al patrulea cel mai bun timp din istoria probei, la seniori, cât și un nou record mondial la juniori.

În același timp, sportivul legitimat la Dinamo a devenit primul român care a reușit performanța de a cuceri medalia de aur și titlul de campion mondial la proba de 200 m liber.

Debutant la Mondialele de seniori, Popovici a adus primul titlu mondial în bazin olimpic pentru înotul masculin românesc. Țara noastră mai avea până acum două medalii de aur, cucerite de Tamara Costache (50 metri liber, în 1986) şi Diana Mocanu (200 metri spate, în 2001).

Pentru înotătorul român, Campionatul Mondial de la Budapesta este prima competiție importantă a acestei veri, el urmând să mai participe și la Europenele de juniori de la Otopeni (5-10 iulie), la Campionatele Europene de la Roma (11-17 august), precum şi la Mondialele de juniori de la Lima (30 august-4 septembrie).

Tot luni, Robert Glință a terminat pe locul 8 finala probei de 100 de metri spate de la Mondialul din Ungaria. Medalia de aur a probei a fost câștigată de italianul Thomas Ceccon, care a stabilit și un record mondial.

Foto: Profimedia Images

 
 

Urmărește-ne pe Google News