„Nu mă așteptam, dar am luptat și am fost pozitiv pe parcursul cursei (întrebat dacă se aștepta la acest parcurs înainte de startul competiției, n.r.). Cred că sunt mai mândru de cea de 200 (medalia de aur la 200 de metri liber, n.r.). Atunci când am câștigat cursa, nu știam, am vrut să văd cum merge, ce-aș fi putut să fac mai bine. Și acesta este doar începutul. Avem un drum foarte, foarte lung în fața noastră”, a declarat sportivul român imediat după cursa din finala probei de 100 de metri liber, într-un scurt interviu acordat în limba engleză, la ieșirea din bazin.
„Vă iubesc pe toți și mulțumesc pentru că v-ați uitat”, a adăugat David Popovici, vorbind de această dată în limba română.
La doar 17 ani, David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 100 de metri liber la Campionatul Mondial de natație de la Budapesta. Sportivul român a terminat primul cursa din finală, cu timpul de 47,58.
Înotătorul a obţinut la Mondialul din Ungaria şi aurul la proba de 200 de metri liber, cu timpul 1:43,21, un record mondial la juniori.
Ulterior, într-un interviu acordat televiziunii publice, Popovici a spus că este doar un puşti care înoată repede şi care inspiră oameni, precizând că se bucură că a putut să-i facă fericiți pe români.
„Sincer, m-am bucurat că s-a terminat și m-am bucurat că am reușit să termin concursul ăsta în stil. Ce pot să spun e că mă bucur că lumea m-a urmărit, mă bucur că într-un final s-a reușit să se și difuzeze la televizor și cu ocazia asta milioane de români, sper că nu exagerez, au reușit să se uite și să mă susțină și sper că v-am făcut pe toți mândri”, a declarat Popovici la TVR.
„Urmează o vară plină, un sezon competițional încărcat, dar pe care de-abia îl aștept. Ce urmează în viitorul mult mai apropiat? Un pic de pauză și un pic de timp să reflectăm asupra a ceea ce tocmai s-a întâmplat”, a adăugat înotătorul, vorbinde despre perioada care va urma.
„Nu a fost un concurs pentru care m-am pregătit extraordinar de tare, asta mă face și mai optimist în legătură cu ceea ce se poate întâmpla în viitorul apropiat, însă aș minți dacă aș spune că nu am fost într-o stare, într-o formă competiţională bună. E un lucru bun că pot să mă surprind în continuare”, a mai spus sportivul român.
„Înotul este un sport foarte sănătors şi fotbalul la fel, susţin absolut orice sport sau copil ori părinte – copil care vrea să se apuce de un sport, părinte care vrea să îl trimită să facă un sport. Sportul, am mai spus-o, este cel mai bun ambasador. (…) Îmi place să mi se spună Racheta din România, da, dacă reușește să inspire lumea această poreclă, care mă flatează bineînțeles. (…) Cum sunt eu? Un puşti care înoată repede, un tip banal care este capabil să facă lucruri extraordinare şi să inspire oamenii, alături de oamenii extraordinari din spatele lui”, a adăugat Popovici.
În istoria Campionatului Mondial de natație, un singur sportiv a reușit să câștige probele de 100 de metri liber și 200 de metri liber de la aceeași ediție. Este vorba despre americanul Jim Montgomery, care a reușit această performanță în urmă cu 49 de ani, la ediția pe care Belgradul a găzduit-o.