UPDATE ora 21.40. David Popovici a terminat cursa pe locul 2, cu timpul de 47:66. Seria a fost câştigată de chinezul Zhanle Pan (47.21).
Al doilea timp i-a aparţinut australianului Kyle Chalmers (47.58), al treilea ungurului Nandor Nemeth (47.61), iar al patrulea francezului Maxime Grousset (47.63).
UPDATE ora 21.39. A început a doua semifinală, în care David Popovici evoluează pe culoarul cinci.
UPDATE ora 21.30. A început prima semifinală la 100 metri liber. David Popovici nu evoluează acum. Cel mai bun timp: 47:58.
UPDATE ora 18.15. David Popovici va pleca de pe culoarul cinci în semifinală, culoar care a dat ultimii cinci campioni olimpici la această probă.
Potrivit Swim Swam, din 2004, doar culoarul cinci a câştigat finala la „proba regină” de la Jocurile Olimpice: Caeleb Dressel (Tokyo 2020), Kyle Chalmers (Rio de Janeiro 2018), Nathan Adrian (Londra 2012), Alain Bernard (Beijing 2008) şi Pieter van den Hoogenband (Atena 2004).
Pentru a pleca de pe culoarul cinci și în finală și a putea continua „tradiția”, David Popovici ar trebui să obțină al doilea timp din semifinale.
Știrea inițială: Sportivul român în vârstă de 19 ani va înota în a doua semifinală, programată să înceapă la ora 21:37. David va concura pe culoarul al cincilea avându-l în stânga pe americanul Jack Alexy și în dreapta pe italianul Alessandro Miressi.
Cealaltă semifinală la 100 metri liber este programată să înceapă la ora 21.30.
Cei 16 sportivi care vor înota în semifinală:
- Jack Alexy (SUA) – 47:57
- Maxime Grousset (Franța) – 47:70
- David Popovici (România) – 47:92
- Nandor Nemeth (Ungaria) – 47:93
- Jordan Crooks (Insulele Cayman) – 48:01
- Kyle Chalmers (Australia) – 48:07
- Alessandro Miressi (Italia) – 48:24
- Chris Giuliano (SUA) – 48:25
- Josha Salchow (Germania) – 48:25
- Andrej Barna (Serbia) – 48:34
- Josh Liendo (Canada) – 48:34
- Guilherme Santos (Brazilia) – 48:35
- Velimir Stjepanovic (Serbia) – 48:40
- Matthew Richards (SUA) – 48:40
- Zhanle Pan (China) – 48:40
- Sunwoo Hwang (Coreea de Sud) – 48:41
David Popovici a ajuns în semifinalele probei de 100 metri liber cu al treilea timp.
Sportivul de 19 ani a câștigat seria a 9-a în care a concurat cu timpul de 47 de secunde şi 92 de sutimi, după ce la 50 de metri a întors al cincilea.
Finala probei de 100 metri liber de la Paris este programată miercuri, 31 iulie, de la ora 23.39 (în direct la TVR 1 și Europsort 1)
Favorit la medalia de aur
O bună parte dintre casele internaționale de pariuri îl consideră acum pe David Popovici favorit la medalia de aur, cu cote cuprinse între 3.00 și 3.3. Înaintea seriilor, românul era al doilea favorit, după Zhanle Pan.
Conform datelor agregate de OddsChecker, 31,3% dintre pariori merg pe victoria lui David Popovici, 25,25% pe mâna lui Kyle Chalmers, 19,2% pe Zhanle Pan și 12,1% pe Jack Alexy.
Campion olimpic la 200 metri liber
David Popovici a devenit campion olimpic, luni, 29 iulie, în proba de 200 metri liber, pe care a câștigat-o cu timpul de 1:44:72, cu 2 sutimi de secundă în fața englezului Matthew Richards.
A fost primul aur din istoria înotului masculin din România și abia a doua medalie. Singurul bărbat înotător medaliat până acum era Răzvan Florea, cu bronz în proba de 200 de metri spate de la Atena, din 2004.
În proba de 200 metri liber de la Paris, David Popovici a adus a 91-a medalie de aur pentru România în istoria Jocurilor Olimpice.
David Popovici a deținut recordul mondial, 46,86 s, până când chinezul Pan Zhanle l-a îmbunătățit în luna februarie 2024, cu timpul de 46,80s..
Cel mai tânăr campion mondial din istoria natației
În iunie anul acesta, David Popovici a obținut două medalii de aur la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad: în proba de 200 m liber și la 100 metri liber.
David Popovici este deja dublu campion mondial şi cvadruplu campion european.
În 2022, la 17 ani și 9 luni, la Campionatele Mondiale de seniori de la Budapesta unde a devenit al doilea înotător din lume care a câștigat probele de 100 și 200 metri liber la aceeași ediție a CM. Primul a fost Jim Montgomery, în urmă cu 49 de ani, la Belgrad.
Totodată, la CM 2022, sportivul legitimat la CS Dinamo a devenit primul înotător român care a cucerit aurul mondial la seniori și cel mai tânăr campion mondial din istoria natației.
FOTO: Comitetul Olimpic și Sportiv Român
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!