După ce luni a fost eliminat în primul tur la simplu, piteșteanul a părăsit competiția și la dublu, unde era deținătorul trofeului, titlu cucerit alături de un alt român, arădeanul Marius Copil.
”Anul trecut, am câștigat turneul de ziua mamei. Acum, n-am putut trece de primul meci. Mi-aș fi făcut o bucurie mie, dar și mamei”, ne-a declarat Ungur, imediat după terminarea meciului de marți seară, de pe improvizata arenă centrală.
Jucătorul are, mai nou, alte griji. A devenit tată, iar căratul copilul prin circuitul profesionist nu este o treabă deloc facilă. ”E dificil, dar căutăm să ne descurcăm. Nu eu, cât mai ales soția mea (n.r. – Liana, fiica lui Ilie Balaci) face eforturi. Micuța face 10 luni, pe 25 aprilie. Am botezat-o Eveline Elena. A avut vreo șapte nume, înainte de acesta. Cum mi-a venit ideea? Mă uitam la un film. Nu era telenovelă, era alt gen, dar mi-a plăcut mie acest nume”. Nașii fetiței sunt Catrinel și Gabriel Trifu.
Ungur a comentat și faptul că turneul de la București va fi mutat din România începând de anul viitor: ”E păcat, dar ce putem face noi, jucătorii?”.