Libertatea a aflat că Adina a intentat divorţul anul trecut, pe 21 noiembrie, la Judecătoria Rm. Vâlcea, iar pe 10 ianuarie, instanţa i-a admis cererea. De altfel, Adina a şi renunţat la începutul anului la numele de Fiera, revenind la cel de fată. Ea s-a căsătorit cu Ovidiu Fiera, fost arbitru, în 2008. Problemele în cuplu s-au acutizat după ce sportiva a pierdut sarcina cu gemeni.
Colegele jucătoarei au povestit că vara trecută, când Adina s-a întors dintr- un cantonament, Ovidiu îşi luase hainele şi dispăruse de acasă! Soţii aveau certuri dese din cauza programului fiecăruia – Adina e plecată nouă luni pe an, iar Ovidiu are liber doar în perioada postului. Ei au mai avut o încercare de a suda relaţia cu o vacanţă în Turcia, însă nu s-a mai putut face nimic! Colegele spun că Adina suferă intens de la despărţirea de Ovidiu, acesta fiind şi unul din motivele pentru care evoluţiile ei din ultima vreme, de la Oltchim şi de la naţională, sunt modeste.