Marius Ancuța, celebrul comentator sportiv de snooker și fost soț al Ralucăi Moianu, a murit astăzi la vârsta de 50 ani.

Ancuța a suferit de o formă de cancer, iar în ultimele două luni slăbise enorm. Teribila boală i-a măcinat trupul. Cei care l-au văzut în ultimele luni de viață povestesc că nu cântărea mai mult de 50 de kilograme.

Marius Ancuța a fost un pionier al sportului cu tacul în România. Comentatorul celor mai importante evenimente din snooker pentru Eurosport a fost un pion important în popularizarea acestui sport în România.

Eurosport a dat vestea în această seară, prin intermediul lui Noli Cobilanschi, Director Editorial Eurosport România.

„Dragi prieteni,

În această pagină ne-am împărtășit bucuria sau supărarea când sportul sau favoriții noștri ne-au atins sentimentele. Astăzi, însă, pagina aceasta încearcă sa transmită tristețea care a cuprins întreaga echipă Eurosport.

Marius ‘Mario Ancuța, omul care ne-a dezvăluit ce înseamnă snooker-ul, un sport necunoscut pe atunci în Romania, a încetat din viață.

Noi, toți colegii, și sperăm ca și voi, prietenii noștri, ne vom aduce aminte de clipele minunate trăite împreuna și suntem alături de Raluca, Mara și de familia îndurerata, în aceste clipe de încercare.

Mario, să-ți găsești liniștea, poate la o discuție amicală cu Paul Hunter! – Noli Cobilanschi, Director Editorial Eurosport România”, a fost mesajul postat pe pagina oficială a Eurosport România.

Pe pagina de Facebook a Eurosport, fanii snookerului îl plâng pe Marius Ancuța. Mulți recunosc că au învățat ce înseamnă cu adevărat snooker-ului din comentariile acestuia.

Voia să-și dea fetița la handbal

Jurnalistul Narcis Drejan, de la Radio Sport Total FM și de la revista Ilfov Sport, a fost printre ultimii care a scris despre Ancuța, la puține momente după trecerea lui în neființă. Drejan a scris pe contul său de Facebook:

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

”Din noiembrie…decembrie, ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, iunie, iulie…tot îl încurajam, vorbeam cu el zi de zi…
– Marius, hai că trebuie să-mi fac detartrajul ăla, mai vino la o emisiune!
– Sunt la Cluj, my friend, dar ne vedem noi, mă operez, nu vreau să-ți spun ce mi-au descoperit doctorii!
De atunci, am tot sperat, Marius al meu a luptat incredibil, mi-a plâns la telefon ca un copil, dar nu pentru viața asta de căcat, pentru fetița lui, pentru “my princess”, așa-i spunea.
Of, râdeam de nemți, la Cupa Mondială, apoi el îmi spunea:
– Lupt, my friend, am slăbit așa de mult, că te iau când vrei la greutate…
Și tot vorbeam cu el, avea așa o putere și nu credea că poate fi doborât de nenorocita asta de boală!
Pe Marius Ancuta l-am iubit, stăteam ore în șir să vorbim despre fotbal, politică, stomatologie…
Azi a plouat puternic, acum 9 zile am vorbit ultima dată cu el, și abia mai vorbea…mi-a mai plâns o dată, și o amintea pe fetița lui…
Așa lovitură mi-a dat azi viața, așa lecție de maturitate…știu că fata lui ar fi vrut să joace handbal, vorbisem să o ducem la școala Ramonei Farcău…aveam atâtea planuri, my friend, în p…a mă-sii, nici acum nu mi-am făcut detartrajul…
Mai ții minte când mi-ai zis că era un client în cabinet și avea în gură Roșia Montana, apoi se contrazicea cu tine că tartrul îi ține dinții-n gură!
Marius al meu iubea viața, iubea snooker-ul, era respectat de marii jucători ai lumii, venea aici și îmi povestea despre toate nedreptățile din viața lui!
Dar mai nedrept decât ziua de azi, dragul meu, nu există!
Dumnezeu să aibă grijă de tine, până când ne vedem, să-ți spun ce mai face Barcelona…”.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI