”De ce acum? În spatele acestei întrebări se ascund toți infractorii din România. Pentru că acum Ionuț Lupescu vrea să conducă FRF. Acum le-am căutat, acum le-am găsit, acum le-am găsit, acum le-am publicat. Am început să caut acum trei săptămâni, când Ionuț Lupescu și-a anunțat candidatura. Nu am avut timp să ne ocupăm de aceste lucruri în 2014.
Nu aș colabora niciodată cu Ionuț Lupescu. Ce să mă învețe Lupescu? Cum să fac comisioane? Credeți că cei de la UEFA știau de aceste năzdrăvenii pe care le-a făcut domnul Lupescu în Romania? Mă voi raporta la el ca la un fost mare fotbalist, care ne-a făcut fericiți. Atât. Lupescu stăpânește doar zona tehnică. La acest capitol suntem reprezentați foarte bine momentan.
Săptămâna viitoare vom decide în Comitetul Executiv al FRF dacă vom sesiza Parchetul General cu privire la cele descoperite despre Ionuț Lupescu. Noi vom prezenta dovezile. E vorba de abuz în serviciu și delapidare. Lupescu poate fi asimilat ca funcționar public pentru postul pe care l-a avut la FRF”, a declarat Răzvan Burleanu la PRO X.
Răzvan Burleanu a mai precizat: ”Veniturile FRF au atins un nivel record în 2018. Nu a spus niciodată cu nu vom lua prime pentru calificare. Am spus doar că nu vom lua prime pentru necalificare și pentru organizare de meciuri”.
Burleanu a explicat și de nu merge pe stadioane la meciurile Ligii 1: ”Îl las pe Gino Iorgulescu. Iubesc fotbalul extrem de mult. M-am născut cu fotbalul în casă. Tatăl meu a jucat peste 300 de meciuri în Liga 1. Nu sunt apreciat pentru că am fost și la școală”.
”Câștig cu 75-80% din voturi”
Burleanu este convins că va câștiga un nou mandat pe 18 aprilie: ”Din cele aproximativ 255 de entități sportive cu drept de vot, 75-80 la sută vor vota pentru actuala echipă care conduce Federația”.
”Misiunea mea este să protejez FRF de prădători și combinagii”, a mai spus Burleanu.
”4.500-5.000 de euro m-a costat editarea programului meu electoral din bani proprii”, a explicat șeful FRF.
Burleanu a comentat și decizia clubului Dinamo de a nu-l mai susține pe el la șefia FRF: ”Îl înțeleg perfect pe Ionuț Negoiță, că îl susține pe Ionuț Lupescu. Dinamo trece printr-un moment extrem de dificil. Își dorește doi dinamoviști la Federație, Lupescu și Prunea”.
L-a provocat pe Lupescu la o confruntare televizată
”Accept o confruntare televizată cu Ionuț Lupescu, oricând și oriunde”, a încheiat Răzvan Burleanu, care a dat asigurări că nu e cazul să ne facem griji în privința Euro 2020 .
„Nu există niciun risc pentru ratarea organizării Euro 2020. Avem Național Arena și variante de back-up pentru orice situație neprevăzută. Euro va fi organizat și la București, cred că e o șansa pe care nu o vom mai avea niciodată. Ne dorim ca acest Campiont European să nu fie un show și atât.
Vrem să vorbim despre ce trebuie să lăsăm în urmă. Trei stadioane noi pentru echipe de fotbal din București, dar și Arcul de Triumf, o arenă pe care sperăm să o putem folosi pentru naționala de fotbal feminin”, a spus Burleanu la PRO X.