Steaua a invins aseara cu 1-0 pe “Boro”, in prima mansa a semifinalei din Cupa UEFA, dar sentimentul e ca “ros-albastrii” puteau castiga lejer la doua-trei goluri. Sustinuta de 50.000 de fani, echipa lui Olaroiu a deschis scorul prin Dica (30), pitesteanul sutand senzational, la vinclu, dupa o pirueta ametitoare pentru Boateng. Partea secunda a fost o cavalcada de ocazii, dar “Boro” a pastrat eroic rezultatul, pentru ca Goian, Dica sau Petre Marin au irosit situatii monumentale. Una peste alta, se vede finala de la Eindhoven! Chiar daca, in returul de joia viitoare, Oli va trebui sa faca formatia fara Paraschiv si fara Nicolita, suspendati pentru partida din Anglia.

Steaua a trecut cu 1-0 de Middlesbrough, dar ramanem cu o usoara senzatie de neimplinire. Dupa o prima repriza echilibrata, luminata de executia de maestru a lui Dica, stelistii au ratat in partea secunda patru ocazii clare de gol.

Prima jumatate de ora a fost neconvingatoare si stravezie. Trupa lui Olaroiu a fost prea prudenta si prea politicoasa in fata unei echipe engleze impleticite si fara orizont. Incalceala din iarba a fost desfacuta de Dica, in urma unei faze memorabile: aut al lui Ogararu pana la Radoi, pasa “din prima” la Dica, pivotare cu adversar in spate si sut la vinclu in poarta lui Schwarzer! Entuziasmul momentului putea sa-i fie insa fatal Stelei. Pe final de repriza, englezii au asaltat careul lui Carlos, scapat cu fata curata dupa ce Ogararu a deviat in bara (min. 41) si dupa ce a scos un sut  din 10 metri al lui Morrison (min. 42). Murmurul tribunei parea sa prevesteasca o a doua repriza sub dominatie engleza.

Nu a fost deloc asa. Steaua a luat-o la joc pe Middlesbrough, dar inspiratia din jumatatea de teren a adversarilor nu s-a regasit si in fata portii lui Schwarzer: australianul a scos de sub bara o reluare a lui Goian (min. 53), Dica a tras in portar din 10 metri (min. 61), Bates i-a suflat mingea lui Goian la cativa pasi de poarta goala (min. 73), pentru ca Petre Marin sa prelungeasca agonia cu un sut “pe langa”, singur cu Schwarzer (min. 81). Steaua a avut-o in mana pe Middlesbrough si este frustrant ca nu a desavarsit executia.

Returul din Anglia, un mare semn de intrebare, are deocamdata doua certitudini amare: absentele suspendatilor Nicolita si Paraschiv, doi dintre pilonii euforicei primaveri steliste.

Steaua 1 : 0 Middlesbrough

Carlos 6,5
Ogararu 6,5
D. Goian 7
Ghionea 7
P. Marin 6,5
Nicolita 6
Paraschiv 6,5
Radoi 7,5
Bostina 6,5
Oprita 6,5
N. Dica 7,5
Antrenor: Cosmin Olaroiu
Schimbari: Paraschiv (87 Lovin), Oprita (89 A. Cristea)

Schwarzer 6
Parnaby 6
Ehiogu 5,5
Bates 6,5
Quedrue 6
Morrison 6
Boateng 5
Rochemback 5
Downing 6
Hasselbaink 5,5
Yakubu 5
Antrenor: Steve McClaren
Schimbari: Morrison (70 Parlour 5), Yakubu (70 Maccarone 6)

Arbitri: Alain Hamer (Luxemburg) 6 – Jean-Phillippe Izzo (Franta) 7, Francis Crelo (Luxemburg) 7

A marcat: Dica (30)

Schalke – Sevilla 0-0

In cealalta semifinala a Cupei UEFA, la Gelsenkirchen, in Germania, Schalke si FC Sevilla au terminat la egalitate, 0-0, dupa un meci fara prea mari ocazii. Returul va avea loc joi, in Spania.

 
 

Urmărește-ne pe Google News