Pozele au căpătat viață mai apoi. Meseria m-a purtat în sufragerie la imaginile mele. Am fost și am vorbit cu Tresor, Battiston și Stopyra – la Bordeaux, cu Arconada și Satrustegui – la San Sebastian, cu Nedved – la Skalna, cu Benzema – la Lyon ori cu Lewandowski – la Varșovia. Tremuram, notam, scriam, savuram, respiram!
Pentru mine, cu Balaci a început totul. Chiar dacă am doar imagini vagi cu el jucând. Citisem prima oară Espana 82 a lui nea Vanea. Las la o parte faptul că, neverosimil, mi-a fost văduvită toată copilăria de paginile care descriau penalty-urile de la semifinala Franța – RFG – rupte de un necunoscut pe care l-am urât. Le-am citit ulterior. Era acolo, în carte, o caricatură cu Gentile, care punea lasoul pe Maradona.
Iar Balaci s-a jucat cu Gentile.
Când merg la Tresor ori Tigana, contează și numele trustului. Marius și Jean mi-au zis, însă, că m-au căutat pe net și le-am inspirat siguranță când au găsit o imagine cu mine într-un duel cu Hagi la un meci demonstrativ. Abțibildul de la Euro 1984 (la care „Minunea Blondă” nu a mai ajuns) rămâne pentru mine peste toate. Văd acolo, în privirea aceea, talent, valoare, nonconformism. Și suferință.
De nea Ilie mi-a fost cumva rușine. Nu i-am luat nici un interviu. Colegii mei au vorbit cu Balaci și cu câteva zile înainte de tragica sa dispariție.
„Prințul” juca în anii 2000 la naționala jurnaliștilor. Am ratat o „convocare” la o Olimpiadă de-ale noastre, un fost fotbalist mi-a mutat fălcile din loc la un amical și asta a fost.
La un joc, mie, june, nu-mi ieșea nimic, nici o amărâtă de centrare. „Copile, ce naiba faci, te-ai încălțat invers?”. N-am răspuns, doar am plecat capul. Nea Ilie, iartă-mă că nu puteam! Și azi am un nod în gât!
În lumea noastră, a ăstora care am rămas aici, să tragem, aproape totul e invers. Uitați-vă în jurul vostru!