Ciprian Marica a acordat un interviu pentru revista OK! în care a vorbit despre relația pe care o are cu frumoasa Ioana Marcu.

Iubita lui Ciprian Marica, Ioana Marcu, este din Constanța și anul acesta a terminat Medicina. Deși formează o familie și au doi copii, cei doi nu și-au oficializat relația.

Ciprian Marica a explicat care este motivul pentru care nu s-a căsătorit încă cu Ioana Marcu.
„Lucrurile s-au petrecut natural între noi. Ioana a terminat anul acesta Facultatea de Medicină şi făcea practică la cabinetul stomatologic unde mergeam eu. Aşa ne-am cunoscut. Mi s-a părut că are ceva anume şi chiar are acel ceva… Având o anume vârstă, am considerat că trebuie să-i acord timp, să cunoşti omul şi să te alegi cu ceva în urma relaţiei respective. Nu ştiam cum va fi, dacă va fi de lungă durată sau nu.

Nu cred că un act schimbă datele problemei sau lucrurile. Trăim foarte bine şi nu avem nicio problemă. Familia mea e în siguranţă şi aşa, nu trebuie să se simtă în siguranţă în spatele unui act. Eu nu cred în reguli. Atâta timp cât noi suntem bine aşa, nu înţeleg de ce un act ar trebui să schimbe lucrurile sau i-ar da o siguranţă în plus. Şi, repet, la noi în familie nu s-a discutat asta, nu s-a pus problema”, a declarat Ciprian Marica.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

ciprian-marica-ioana-marcu-1-mainIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Am ajuns la o vârstă de la care mi-am trasat nişte principii sănătoase şi ştiu ceea ce-mi doresc, în primul rând. Toate vin la momentul potrivit. Nu cred că trebuie să alergăm. Văd fete, văd băieţi care disperă că au ajuns la o vârstă la care nu s-au căsătorit sau nu au făcut un copil sau mai ştiu eu ce n-au realizat.

Eu cred că totul se întâmplă atunci când ţi-este dat să se întâmple, consider că trebuie să-ţi trăieşti prezentul, să ai o perspectivă asupra viitorului apropiat, însă trecutul nu ne ajută cu nimic, nu-l putem schimba”, a mai spus el.

Citește și: VIDEO/ Primarul norvegian al comunei cu 400 de români de la Cercul Polar: „Nu e un lucru bun pentru România, dar pe mine mă bucură dacă oamenii se stabilesc aici!”

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
O mare bancă din România se închide în 2025. Ce se întâmplă cu toți clienții care au conturi și carduri deschise aici
FANATIK.RO
O mare bancă din România se închide în 2025. Ce se întâmplă cu toți clienții care au conturi și carduri deschise aici
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Observatornews.ro
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI