Sandra Baghici este gravidă în șase luni cu băiețelul lui Adi Mutu. Pentru a fi aproape de logodnica sa, care îi va deveni oficial soție pe 14 februarie, de Valentines Day, directorul general de la Dinamo nu face deplasarea cu roș-albii în stagiul de pregătire de la Marbella, Spania. ”Nu i-am rezervat cameră, a cerut el în mod expres”, explică surse din cadru clubului.
Mutu și Sandra au petrecut de Crăciun la Pitești, acasă la Adi, iar de Revelion au fost în Dubai.
Adi Mutu a amânat cununia civilă cu Sandra Bachici, care era programată la începutul lui decembrie. Cei doi au făcut o ceremonie în Cuba, la începutul lui 2016, și urmau să se căsătorească civil.
Adi Mutu, care urmează să devină din nou tată, a fost să amâne cununia civilă cu Sandra, din cauza unor probleme legale cu fosta soție, Consuelo Matos Gomez.
Cei doi plănuiesc să se căsătorească de Ziua Îndrăgostiților, când împlinesc doi ani de relație.
Sandra îi va dărui lui Mutu cel de-al patrulea copil, iar el, în schimb, toată iubirea lui. „În mod cert sunt o variantă mai matură a mea acum, văd altfel conceptul de relație și lucrez cu mine zi de zi pentru a fi un soț cât mai bun pentru femeia pe care o iubesc. Împlinesc 38 de ani, cred că era timpul pentru niște schimbări în viața mea sentimentală”, a mărturisit Mutu în VIVA!. Iar sarcina Sandrei evoluează perfect.
Sandra îi adoră copiii
”Sunt extrem de fericită și recunoscătoare lui Dumnezeu pentru tot. Eu efectiv nu am știut ce înseamnă grețurile, îmi sunt străine simptomele cu care se confruntă majoritatea gravidelor“, susține viitoarea doamnă Mutu, într-un intervviu pentru VIVA!
Până își va strânge odorul în brațe, aceasta exersează rolul de mamă pe ceilalți copii ai fostului fotbalist, pe care i-a îndrăgit de la primele întâlniri online: ”Vorbim mereu pe Facetime, atât cu fetele, cât și cu Mario. Adi are niște copii adorabili și îmi face plăcere să petrec timp cu ei, sunt părticică din el până la urmă, iar el e tot ce iubesc eu mai mult, sigur că îmi sunt dragi“
Mutu și Sandra s-au logodit pe 1 ianuarie 2016
Adrian Mutu şi Sandra Bachici s-au logodit pe 1 ianuarie, în Cuba, iar alături de ei au mai fost doi prieteni. ”Briliantul” i-a făcut o surpriză inedită iubitei sale, care îşi sărbătorea ziua de naştere chiar în prima zi a anului. Evenimentul a avut loc pe o plajă, acolo unde Sandra a fost dusă de fotbalist pentru a cina.
Mutu a divorțat de Consuelo în 2014
În 2001, Mutu s-a căsătorit cu Alexandra Dinu, cu care are un copil, Mario. Cei doi au divorţat în 2003. Apoi, în 2005, atacantul s-a însurat pentru a doua oară, de data aceasta aleasa fiind modelul dominican Consuelo Matos Gómez. Au doi copii împreună, Adriana, născută în 2006, şi Maya Vega, venită pe lume în 2008. Mutu a divorţat de Consuelo în urmă cu doi ani.
Dinamo s-a reunit pe 5 ianuarie, iar pe 15ianuarie pleacă în Spania, la Marbella, unde vor juca 4 amicale: cu chinezii de la Tianjin Teda, cu Eintracht Braunschweig, liderul din liga a doua germană, cu fosta adversară a Stelei, FC Zurich (Elveția 2), și cu Videoton (Ungaria).