„Vă spun cu toată seriozitatea de care sunt în stare. La anul văd favorită CFR Cluj pentru câştigarea Champions League, Real Madrid are mari probleme, PSG se confruntă cu fair-play-ul financiar, iar FC Barcelona nu mai e ce a fost. Deci multă baftă, vânt din pupă”, a spus Mihai Stoica, la finalul meciului din Israel.
De ce s-a certat Dan Petrescu cu Mihai Stoica. Unul urează să ia Liga Europa, celălalt – Liga Campionilor
Totul a pornit de la o declaraţie a antrenorului din Gruia, care, pentru a pune presiune pe adversarii din lupta pentru titlu din Liga 1, a susţinut că FCSB poate câştiga trofeul Europa League: ”În opinia mea, FCSB poate să ajungă și în finala Europa League, pot să și câștige competiția, iar asta deoarece ei au un lot foarte puternic și acum pot să joace pe două fronturi fără probleme”, a spus Petrescu, la finalul lunii septembrie.
”Chiar dacă cei de la Steaua mă atacă pe unde mă prind, eu tot cu ei voi ţine în meciurile din Europa. Şi sunt convins că au şanse mari. Declaraţia pe care am dat-o, că pot câştiga Europa League nu a fost o intenţie de-a mea de a pune presiune. Am declarat ceea ce cred eu şi în continuare cred că ei pot câştiga grupa şi după aceea să ajungă cât mai departe”, a continuat Petrescu, într-o conferinţă de presă susţinută joi.
De ce s-a certat Dan Petrescu cu Mihai Stoica. Frăția s-a rupt de la lupta pentru titlu. Scandal pe Hoban
Deși au fost colegi la Unirea Urziceni în istoricul sezon 2008-2009, când ialomițenii au câștigat titlul, MM e în război cu ”Bursucul”, actualul antrenor al lui CFR. ”Frăția” s-a rupt de când echipele lor luptă pentru titlu.
Stoica a apelat la „arme grele”, după remiza din Gruia, 1-1, și l-a luat peste picior pe antrenor, dezvăluind un episod inedit de pe vremea când conducătorul de club și ”Bursucul” lucrau la Urziceni.
„Am fost siderat să văd cum Dan Petrescu poate să vorbească de eliminări fără să dea exemple clare. Vorbim despre multe despre Dan Petrescu dacă vreți. El spunea cât de mult și-l dorea să-l aducă pe Hoban la Urziceni, doar că eu mi-l doream, de fapt, Petrescu nici nu-l cunoștea! Să vorbești despre arbitraj pro Steaua când, de fapt, echipa ta a fost avantajată, ăsta ce respect e? Joi seara făcea schimbări ca să tragă de timp, cred și eu că Dan Petrescu e mulțumit de acest egal”, a adăugat directorul sportiv al roș-albaștrilor.
MM s-a certat cu Dan Petrescu și în 2010, după ce tehnicianul a plecat la Kuban, în Rusia
MM s-a certat cu Dan Petrescu și în 2010, după ce tehnicianul a plecat la Kuban, în Rusia
„Nici nu a catadicsit să vină să-și ia rămas bun de la echipă”, l-a atacat Mihai Stoica pe fostul antrenor de la Urziceni.
„Nu mi-am luat la revedere pentru că nu doreamn să deranjez. Rautăți vor fi mereu, așa e la noi!, a contraatacat Dan Petrescu.
„Dacă eram acum cinci ani, poate ne agitam și noi mai mult, dar îl cunosc pe conducătorul de acolo, a lucrat cu mine, știu ce vrea să obțină” – Dan Petrescu