Țiriac a spus că Simona Halep s-a dus în Dubai pentru că în
România nu sunt terenuri pe care să se antreneze.

”E adevărat că acolo sunt 24-25 de grade, nu putea să se ducă în Australia să stea acolo două luni de zile. E bine că şi Darren e acolo, se antrenează de 2-3 ori pe zi şi până acum fizicul a ţinut, îi ţinem pumnii şi de acum înainte”, ca declarat președintele Federației Române de Tenis la Digi Sport.

Alături de Simona Halep, în Dubai, se află Darren Cahill,
antrenorul principal al sportivei, dar și Artemon Apostu-Efremov, noul membru
din echipa campioanei de la Wimbledon.

Locul 4 WTA pregăteşte în Emiratele Arabe Unite sezonul
2020.

Românca va debuta în noul an la turneul de la Adelaide, care
va începe pe 12 ianuarie. „Vreau să mă întorc la Adelaide pentru că îmi
place foarte mult. Am doar amintiri minunate despre perioada petrecută acolo.
Oamenii sunt foarte relaxaţi şi te fac şi pe tine să te simţi foarte
relaxat”, spunea Simona cu ceva timp în urmă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News