”Eu vreau ca jucătorul meu să crească într-un spirit de luptă, nu să plângă. Trebuie să fie puternic, să urmărească întotdeauna, să trateze duelurile ca atare. Eu am simțit că Benzar nu are nimic.

În al doilea rând, dacă-l scoteam pe Benzar, nu-mi puteam permite să joc în zece cu Astra nici o secundă, că mă făceau. De aceea, trebuie să-i insuflu jucătorului spiritul meu: de luptă. Știam că nu are nimic, l-a lovit ăla puțin, un contact. Și mergem și plângem? Hai, mă!

Întotdeauna le-am spus lucrul ăsta! Să se ridice și să lupte! Dacă lumea m-a asemănat cu Mourinho, mă gândesc că ajung și eu antrenor la o echipă mare”, a spus Gică Hagi, la DigiSport.

Despre Ianis Hagi

„Ianis Hagi este un copil care a împlinit 17 ani. Este cu noi de un an, la Viitorul, la echipa de seniori. A făcut un salt enorm de când a venit la noi şi cum arată acum. A muncit un an pentru a putea rezista ritmului şi densităţii jocului de prima ligă. Când l-am luat la Craiova, s-a minunat când a văzut cu ce viteză se joacă. De atunci, a crescut şi acum i-am spus că trebuie să lucrăm la ce erai tu la copii şi juniori, ultima pasă, golul. Poate juca toate posturile alea patru din atac şi o să înceapă să îi vină realizările personale”.

Despre convocările la națională

Hagi s-a supărat că Iordănescu nu a convocat mai mulţi fotbalişti de la echipa sa, considerând că Benzar şi Florin Tănase ar fi putut fi încercaţi. primul a impresionat ca fundaş dreapta, în timp ce al doilea a marcat 6 goluri în acest sezon şi se numără printre golgheterii campionatului.

„Noi trebuie să muncim, să creştem. Noi suntem pe un drum şi creştem zi de zi şi nimeni nu trebuie să fie panicat sau nervos, din punctul nostru de vedere. Dacă se consideră că la noi la club există jucători care să fie luaţi, bine. Dacă nu, nu. Nu o să propunem jucători la echipa naţională. Ştiu că am jucători buni, precum Benzar, care e cel mai bun fundaş dreapta din ţară la ora actuală. În ultimele etape, a dat 3 pase de gol şi două goluri. A crescut, vine din mijlocaş, deci poate juca şi acolo. A fost căpitanul echipei naţionale la 92, dar trebuie să aibă răbdare, să muncească. Tase e al doilea golgheter român al campionatului şi nu e nici la tineret.

Pentru cei de acolo, e accidentat. Dacă Hora se duce la naţionala mare şi are 27-28 ani, Tase, care e al doilea golgheter român, de ce nu e? Nu la echipa mare, la U21. E accidentat, e strâmb. Dacă joacă la o echipă care dă cele mai multe goluri, care joacă frumos, ofensiv, care arată ceva, de ce nu e la lot? Asta e, săracul nu e bun. Trebuie să fie un anumit număr de jucători de la un club.

Urmărește-ne pe Google News