Petrolul Ploiești și CFR Cluj au pornit acest campionat cu un handicap de șase puncte, sancțiune dictată de Comisia de licențiere din cadrul FRF. Cele două cluburi s-au adresat, pentru soluționarea acestui litigiu, Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, ambele cazuri fiind judecate – în cazul Petrolului, la sfârșitul lunii septembrie, iar cel al CFR-ului – la jumătatea lunii octombrie.
Cu toate că anunțarea unei decizii urma să aibă loc până la sfârșitul acestei luni, clubul ploieștean a primit o notificare prin care au fost înștiințați că această hotărâre va fi comunicată în jurul datei de 23 decembrie.
Cele două echipe așteaptă o decizie favorabilă sub bradul de Crăciun.