În plus, Simona a fost ajutată şi de Sorana Cîrstea, cea care a eliminat-o pe Sara Errani, locul 10 WTA, o altă jucătoare care ar fi putut s-o depăşească pe româncă în clasament.
Mai mult, mai mult Simona ar putea urca pe locul 7 în clasamentul WTA, cu o singură condiţie! Jelena Jankovici trebuie să piardă joi partida cu Serena Williams.
Simona Halep a părăsit prematur turneul de la Dubai. Românca a abandonat , miercuri, disputa din primul tur cu Alize Cornet, după doar 41 de minute, din cauza unei accidentări (foto jos).
În tenis există reguli speciale pentru clasamente. Astfel, chiar dacă un sportiv ajunge într-o semifinală în ATP sau WTA este posibil să nu câştige nici un punct, ci chiar să piardă. Totul depinde de ceea ce a realizat cu un an înainte în acelaşi turneu. Dacă a ajuns tot în semifinală, va rămâne cu acelaşi număr de puncte. Însă dacă a câştigat turneul sau a ajuns în finală în sezonul precedent, atunci va pierde puncte.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Viva.ro
Ion Iliescu îi transmite un mesaj total neașteptat lui Nicușor Dan. Nimeni, dar absolut nimeni, nu se aștepta ca Iliescu să iasă la rampă acum: „Victoria...”
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul neștiut al Mirabelei Grădinaru din Vaslui, care a ajuns „Prima Doamnă” a României, la 41 de ani. 10 lucruri inedite despre viitoarea soție a lui Nicușor Dan și 40 de poze de colecție
Adevarul.ro
Mii de români cer retragerea cetățeniei pentru moldovenii care nu locuiesc în România. „Nu vreau să decidă soarta românilor”
Elle.ro
Ce salariu va avea Nicușor Dan ca Președinte al României. Suma lunară este destul de consistentă
Unica.ro
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Observatornews.ro
CALCUL: Cu cât scad salariile românilor dacă impozitul pe venit va ajunge la 14%
HOROSCOP
Horoscop 21 mai 2025. Leii ar fi bine să lase mai mult spațiu de desfășurare celor din jur, chiar dacă li se pare că e un sacrificiu