Dinamoviştii au supraevaluat victoria cu Farul (4-1), echipă care a jucat de-a dreptul penibil în apărare.
Dinamo s-a impus extrem de lejer la Constanţa pentru că gazdele n-au avut defensivă. Sau au avut, dar n-au ştiut cum s-o folosească, oferindu-i lui Cristi Borcea ocazia să rezume perfect partida de ieri. “Nu am fost îngrijorat nici când am văzut că suntem conduşi”, a spus preşedintele executiv al “câinilor roşii”.
Farul a dat impresia că vrea şi că poate doar o jumătate de oră. După ce autogolul lui Simao (26) i-a adus în avantaj, constănţenii au cedat mijlocul şi benzile laterale, punându-i pe dinamovişti în situaţii excelente de a şuta şi de a centra. Adrian Cristea (38) şi Dănciulescu (40) au întors rezultatul cu execuţii din afara careului, dar şi cu largul concurs al portarului Curcă. Goalkeeper-ul ba n-a reuşit să respingă, ba s-a plasat defectuos. Repriza s-a
Emoţii mari cu Dolha
Torje a marcat simplu (53), pentru că adversarii au ieşit la ofsaid ca în curtea şcolii, iar Niculescu (80) a stabilit scorul final, după ce a fost lansat perfect spre poarta nefericitului Curcă de mijlocaşul Farului, Ben Teekloh, autorul unei pase la portar “marca” Bănel Nicoliţă pe Santiago Bernabeu. În aceste condiţii, singurele emoţii pe care le-au trăit Borcea şi ceilalţi dinamovişti au venit din partea propriului goalkeeper, Dolha. După paradele excelente reuşite în faţa lui Alibec şi Voiculeţ, “Ema” a acuzat o contractură în prelungiri, dar a terminat partida pe gazon.
Rednic, mai lucid decât acţionarii
Antrenorul lui Dinamo nu a împărtăşit entuziasmul exagerat manifestat de Cristi Borcea. “Sunt nemulţumit de cum am început meciul. Dacă ne vom bate joc de fotbal, vom plăti. Lucian Goian a evoluat bine, dar a scăzut ritmul pe final. Fotbaliştii nu vor primi nici o zi liberă, pentru că avem treabă”, a spus Mircea Rednic.
Greul abia acum începe
După succesul facil obţinut în compania Farului, dinamoviştii urmează să dispute şapte partide de foc în acest final de campionat. “Câinii roşii” mai au
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!