Plecare, la 16 ani, de la Constanța la București și operația de micșorare a sânilor, din 2009, au fost ”pietre de hotar” pentru cariera jucătoarei: ”Au fost decizii curajoase, poate a doua oră nu le-aș mai lua. Am suferit, dar am luat toate deciziile strict pentru tenis”.
”Primul moment, când am plecat de-acasă, la 16 ani. Am zis că trebuie să plec din Constanța pentru a avea mai mulți parteneri de antrenament, un univers mai deschis, și faptul că am venit în București singură nu a fost deloc ușor. Dar am trecut peste și pot să zic că m-a întărit, mi-a dat puterea să fac față celorlalte momente grele care au venit după”, a explicat sportiva.
”Dacă nu mă operam, aveam probleme cu spatele și nu mai puteam ajunge la nivel înalt”
Al doilea moment greu a fost operația. Nu am vorbit des despre acest lucru, este ceva personal. Am decis singură, părinții au fost aproape, dar nu mi-au spus ce să fac. Am făcut-o strict pentru tenis. Știam că dacă nu o fac, o să am probleme cu spatele din ce în ce mai mari și că n-o să pot să ajung la nivelul pe care mi-l doream.
Simona Halep:
Simona Halep a făcut o operație de micșorare a sânilor în 2009. De atunci, sportiva originară din Constanța a tot urcat de pe locul 263 mondial, unde căzuse după perioada de convalescență, până pe primul loc în ierarhia tenisului mondial feminin.
Halep spune că vrea să motiveze părinții să-i aducă pe cei mici la tenis. Constănțeanca spune că vrea, în viitor, să înființeze o academie de tenis.
Era recunoaște că, după ce presa n-a răsfățat-o la început, a devenit foarte selectivă: ”Nu are toată lumea acces la mine”.
Simona Halep împlinește 29 de ani chiar azi: ”Este o zi specială din multe motive, nu numai din prisma faptului că îmi sărbătoresc ziua de naștere, dar și pentru că suntem binecuvântați să practicăm sportul pe care îl iubim într-un an atât de dificil pentru toți”.
Roland Garros va avea întotdeauna un loc important în inima mea, și să joc astăzi pe noua arenă, într-un astfel de an, este ceva de reținut pentru totdeauna.
Simona Halep:
”Vă mulțumesc pentru toate mesajele voastre și să ne bucurăm de această zi cât de mult putem”, a mai spus Simona.