Steaua s-a aflat aseara in fata celui dintai meci de verificare desfasurat in cadrul cantonamentului de la Kaprun. ‘Ros-albastrii s-au inclinat cu 2-1 in fata campioanei Ciprului, Apoel Nicosia. 

A fost primul meci al lui Gica Hagi in postura de antrenor al echipei sale de suflet. Iar la debutul sau, a tinut sa fie prezent neaparat si patronul Gigi Becali, sosit cu doar cateva ore inainte in Austria. ‘Regele a inceput intr-o formula surprinzatoare, din care au lipsit nume grele ca Goian, Radoi, Nicolita, Dica sau Vali Badea, dar au debutat noile achizitii Emeghara, Badoi, Gurita si Neaga. De altfel, ultimul, revenit in Ghencea dupa trei ani si jumatate, avea sa deschida scorul in minutul 37, aducandu-i lui Hagi zambetul pe buze. Pana la pauza au mai urmat doar cateva executii de efect, care i-au avut in prim-plan pe acelasi Neaga si pe veteranul Gurita. Numeroasele schimbari efectuate de Gica Hagi la reluare au dat peste cap angrenajul echipei, astfel ca cipriotii au profitat de acest lucru si au restabilit egalitatea prin lovitura de pedeapsa fructificata de Cristofstomos (60). Iar ca tacamul sa fie complet, Apoel a mai gaurit o data defensiva stelista prin Bareto, cu zece minute inainte de final. Tinerii Bicfalvi si Ochirosii l-ar fi putut salva pe ‘Rege de la esecul sau la debut, insa primul a nimerit doar bara in minutul 83, iar cel de-al doilea l-a tintit pe portar.

Prima reprezentatie a Stelei in noua era s-a incheiat cu un Hagi ingandurat, cu un Gigi Becali posomorat in inaltul tribunei si cu un fotbal sarac, oferit de jucatori in partea secunda.

Primul „11” al „Regelui”

Steaua: Cernea – P. Marin, Ov. Petre, E. Baciu, Emeghara – Badoi, Croitoru, Lovin, G. Coman – Gurita, Neaga. Au mai jucat: Vatca, Nesu, Ochirosii, Bicfalvi, Paraschiv, Prunescu, Saban, Pintilii, Tudose.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News