1. Disciplină în teren şi în afara lui

În 2011, pe când antrena pe Universitatea Craiova, fraţii Costea au fost excluşi din lot şi amendaţi pentru că comandaseră pizza şi papanaşi, două dintre alimentele care nu trebuie să se găsească în meniul unor jucători de fotbal profesionişti. De asemenea, steliştii cu o viaţă extrasportivă mai departe de linia impusă de antrenor, precum Mihai Costea, Nikolici sau Gabi Matei. În teren, antrenorul Stelei le-a cerut disciplină tactică şi simplitate.

2. Pregătire fizică exemplarăDecalogul lui Reghe

Poate cea mai bună decizie a lui Laurenţiu Reghecampf, atunci când a preluat Steaua, a fost să îl aducă pe preparatorul fizic german Thomas Neuberth (foto). Acesta a introdus metode inovative de antrenament şi a adus tehnică de ultimă generaţie pentru pregătirea jucătorilor liderului Ligii 1. De asemenea, tehnicianul a păstrat în lot doar jucători capabili în primul rând din punct de vedere fizic să facă faţă noilor cerinţe.

3. Fără transferuri la kilogramDecalogul lui Reghe

A trecut vremea când “roş-albaştrii” transferau peste 10 jucători într-o pauză competiţională. În vara lui 2012, Steaua i-a adus doar pe Georgievski – foto (HNK Šibenik), Dumitraş (Ceahlăul), Pintilii (Pandurii), Popa, Bratu, Filip şi Rocha (toţi de la Chiajna), iar în această iarnă, în Ghencea au ajuns doar Iancu (Viitorul), Râpă (Oţelul) şi Tatu (liber de contract). Rezultatele echipei sunt şi rezultatul omogenităţii.

Schimbări radicale în preferințele românilor pentru alegerile prezidențiale, cu mai puțin de două săptămâni înaintea alegerilor – sondaj ARA
Recomandări
Schimbări radicale în preferințele românilor pentru alegerile prezidențiale, cu mai puțin de două săptămâni înaintea alegerilor – sondaj ARA

4. Stabilirea priorităţilor

“Cel mai important lucru este să câştigăm campionatul şi să ne calificăm în Liga Campionilor, pentru că de acolo se pot încasa foarte mulţi bani. Îmi doresc să ajungem şi în primăvara europeană, dar mai important este primul loc. Le repet jucătorilor în fiecare zi că principalul obiectiv este campionatul, urmat de Liga Europa şi Cupa României”, declara Reghecampf la începutul sezonului. Aşa se face că atmosfera nu s-a stricat la Steaua, după eliminarea din Cupă, în faţa Chiajnei, iar jucătorii au fost motivaţi să câştige meciurile din Liga 1, chiar şi după succesele din cupele europene.

5. Comunicare cu şeful, dar nu înjosire

“Discut mult cu patronul, îi explic anumite decizii pe care le iau, dar eu fac echipa la Steaua, nu altcineva”, acesta e refrenul preferat al antrenorului Stelei. Într-adevăr, “Reghe” i-a închis gura lui Gigi Becali prin rezultate, iar episodul în care patronul îi trimite vorbă antrenorului ce schimbări să facă în timpul meciului, prin intermediul preşedintelui Argăseală, a team-managerului Ianuli şi a managerului Stoica, iar Reghe îşi arată dezaprobarea pe faţă, e reprezentativă pentru statutul acestuia în Ghencea.

Miliardarii ruși care au încercat să se disocieze de Putin și Kremlin. Povara toxică a cetățeniei
Recomandări
Miliardarii ruși care au încercat să se disocieze de Putin și Kremlin. Povara toxică a cetățeniei

6. Plafon salarial, prime generoase

Jucătorii Stelei nu au cele mai mari salarii din Liga 1, majoritatea încadrându-se sub plafonul salarial de 120.000 de euro, dar îşi primesc lefurile la timp şi îşi completează veniturile cu prime de joc (trebuie să acumuleze 10 puncte la fiecare patru meciuri) şi prin premierea pentru obiectivele îndeplinite.

7. Bugetul, prin rezultate şi bilete

Steaua nu a vândut jucători în timpul ultimului sezon, deşi a existat interes din partea cluburilor din străinătate pentru mai mulţi fotbalişti. Pe lângă banii de la sponsori şi din drepturile TV, steliştii şi-au completat bugetul cu încasările din impetuosul traseu european şi din vânzarea biletelor de meci, fiind pe primul loc în Liga 1 la acest din urmă capitol. Steaua nu mai cedează decât jucătorii care nu se mai regăsesc în planul antrenorului sau pe care se obţin sume de ordinul milioanelor de euro.

8. Conlucrarea cu Meme StoicaDecalogul lui Reghe

Mihai Stoica (foto) a fost atacat din toate părţile încă de la începutul sezonului şi nu are la Steaua decât două puncte fixe de sprijin: Gigi Becali şi Reghecampf. Păstrat în anturajul imediat al echipei şi înzestrat chiar cu funcţii suplimentare celor de manager, precum urmărirea adversarilor direcţi, Meme a devenit un adevărat “paratrăsnet” pentru atacurile îndreptate împotriva echipei, care au atins tot mai puţin jucătorii şi antrenorii.

Ultimatum transmis de JD Vance pentru Rusia și Ucraina: „Este timpul să acceptați, altfel noi ne retragem”
Recomandări
Ultimatum transmis de JD Vance pentru Rusia și Ucraina: „Este timpul să acceptați, altfel noi ne retragem”

9. Nici subevaluare, nici supraestimare

Steaua consideră că următoarea partidă e cea mai importantă, indiferent de adversarul pe care urmează să-l întâlnească, echipe aflate pe locuri retrogradabile sau adversari redutabili din Liga Europa. Toate formaţiile cu pretenţii spun că tratează toţi adversarii la fel, dar rezultatele arată chiar cine face acest lucru.

10. Umblă şi la psihicDecalogul lui Reghe

Jucătorii Stelei, strânşi într-un cerc la centrul terenului, la finalul fiecărui meci, în timp ce antrenorul le spune cuvinte de încurajare, reprezintă un “tablou” obişnuit. “Când tehnicianul simte că trebuie să ne mobilizăm, ne pune câte un film, ne arată imagini din diferite meciuri sau evenimente sportive, ne arată mesaje, fotografii sau ne pune anumite cântece, pentru a ne motiva”, a dezvăluit Adi Popa (foto) despre modul în care Reghecampf ştie să îi păstreze concentraţi pe misiunea lor.

Chiricheş, aproape de o echipă mare!

Vlad Chiricheş (23 de ani) a înscris singurul gol al Stelei pe Stamford Bridge şi a avut o evoluţie mulţumitoare. Fundaşul pe care patronul Gigi Becali speră să ia 15 milioane de euro a fost urmărit de reprezentanţi ai mai multor echipe de top europene, printre care Manchester City şi Arsenal. Se pare că o ofertă pentru stelist va fi făcută după consumarea meciurilor echipei naţionale cu Ungaria şi cu Olanda.

«Fiara» Torres s-a trezit

foto: EPA

Spaniolul Fernando Torres a reuşit golul calificării lui Chelsea în minutul 71. A fost doar al doilea său gol din 2013, precedentul fiind înscris în ianuarie, contra lui Brentford, echipă din Liga a III-a engleză, în Cupă. Cu reuşita de joi seară, “El Nino” a stabilit un record pentru echipa londoneză, reuşind să înscrie cel puţin un gol în fiecare din cele şapte competiţii în care “albaştrii” au fost angrenaţi în acest sezon: Premier League, Supercupa Angliei, Cupa Angliei, Cupa Ligii Angliei, Liga Campionilor, CM al cluburilor şi Europa League.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Și-a asumat un răspuns periculos”. Cristian Tudor Popescu a comentat modul în care David Popovici i-a răspuns unui copil la întrebarea „Crezi în Dumnezeu?” Replica sinceră a tânărului sportiv
Unica.ro
„Și-a asumat un răspuns periculos”. Cristian Tudor Popescu a comentat modul în care David Popovici i-a răspuns unui copil la întrebarea „Crezi în Dumnezeu?” Replica sinceră a tânărului sportiv
Ce s-a aflat acum despre Papa Francisc i-a impresionat cu adevărat pe toți. Nimeni dar nimeni nu știa aceste detalii despre el, mai ales ce meserie avea la bază
Viva.ro
Ce s-a aflat acum despre Papa Francisc i-a impresionat cu adevărat pe toți. Nimeni dar nimeni nu știa aceste detalii despre el, mai ales ce meserie avea la bază
Primele imagini de la priveghiul Julietei Szönyi. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Primele imagini de la priveghiul Julietei Szönyi. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Legăturile secrete ale Vaticanului cu OZN-urile, dezvăluite: Succesorul Papei Francisc este îndemnat să spună „adevărul”
Adevarul.ro
Legăturile secrete ale Vaticanului cu OZN-urile, dezvăluite: Succesorul Papei Francisc este îndemnat să spună „adevărul”
Ei formează cel mai nou și neașteptat cuplu din showbiz! Cine sunt cele două vedete care au anunțat chiar în ziua de Paște că au o relație
Elle.ro
Ei formează cel mai nou și neașteptat cuplu din showbiz! Cine sunt cele două vedete care au anunțat chiar în ziua de Paște că au o relație
Imagini istorice. Vaticanul a publicat fotografii cu Papa Francisc în sicriul deschis. Detaliul observat pe trupul neînsuflețit al Suveranului Pontif / FOTO
Unica.ro
Imagini istorice. Vaticanul a publicat fotografii cu Papa Francisc în sicriul deschis. Detaliul observat pe trupul neînsuflețit al Suveranului Pontif / FOTO
Adeverinţele medicale, falsificate de elevi cu ajutorul AI, pentru a scăpa de ore
Observatornews.ro
Adeverinţele medicale, falsificate de elevi cu ajutorul AI, pentru a scăpa de ore
Horoscop 24 aprilie 2025. Berbecii au ocazia să construiască altceva, în locul a ceea ce nu le convine în propria viață
HOROSCOP
Horoscop 24 aprilie 2025. Berbecii au ocazia să construiască altceva, în locul a ceea ce nu le convine în propria viață

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI