Aceasta a fost decizia dată, vineri, de către Comisia de Disciplină a UEFA, după deschiderea unei proceduri disciplinare vizând meciul cu Rusia, din 9 octombrie, de la Chişinău, transmite Mediafax.
Conform deciziei UEFA, sectorul 3 al fanilor locali de pe stadionul echipei moldovene va fi închis la următorul meci din competiţiile europene interţări.
De asemenea, federaţia din Moldova a fost amendată cu 15.000 de euro.
UEFA a deschis o procedură disciplinară împotriva federaţiei de fotbal din Republica Moldova, după meciul cu Rusia, scor 1-2, de la Chişinău, din preliminariile Euro-2016. UEFA a notat că fanii moldoveni au aruncat fumigene şi au afişat bannere rasiste la meciul cu Rusia.