Gică Craioveanu a scris istorie la Universitatea Craiova. A câștigat titlul de campion național în 1991, apoi a ridicat deasupra capului de două ori Cupa României. În plus, a fost golgheterul campionatului de două ori, ultima dată în 1995, ceea ce i-a adus și transferul în Spania, la Real Sociedad.
„Acolo m-am simțit cel mai apreciat. În plus, San Sebastian este de departe cel mai frumos oraș din Spania! Acolo suporterii m-au învățat și prost, pentru că la fiecare gol îmi dădeau câte un chuleton de taur și-o sticlă de vin. O friptură mare de tot! Venea șeful de la Fan Clubul Gică Craioveanu și mi-o aducea mereu a doua zi la stadion. Eram iubit și apreciat”, și-a amintit Gică în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, de pe GSP. RO.
„Socrul meu era un om deosebit, dar hâtru”
Când a plecat din România în 1995, Gică era căsătorit cu Oana, fiica fostului fotbalist al Universităţii Craiova Petre Deselnicu. Și a fost un cuplu controversat în lumea fotbalului. Pentru că relația lor a început în 1991, după ce Oana a fost logodnica lui Gică Popescu.
Acesta a fost și motivul pentru care Craioveanu și Popescu nu și-au vorbit timp de 7 ani. În 2002, soții Craioveanu au divorțat. „Cu Deselnicu m-am certat doar la finalul relației mele cu Oana. El era socrul meu, dar n-a avut o atitudine corectă cu mine și nu mai mă uit în trecut. Asta e viața! Un om deosebit, dar hâtru! Cu Oana nu mai sunt în relații. Foarte puțin, aproape deloc”, spune acum Craioveanu.
După ce-a pus final primei relații, fotbalistul s-a îndrăgostit de Gemma, o spanioloaică din Villarreal, care i-a devenit soție, dar și mama celui de-al doilea băiat, Alexandru, și a unei fete, Adriana. Gemma e cu 9 ani mai tânără, iar povestea de dragoste s-a terminat și ea după 9 ani!
„Nu mai vreau o a treia soție! E mai bine singurel… Am fost căsătorit cu Oana, apoi cu Gemma, dar mie nu-mi prea place să vorbesc despre asta. Cu Gemma sunt în relații OK. Acum sunt flăcău, am grijă de copii. Alexandru a venit cu mine la Getafe, la facultate. E bine că nu sunt bunic, să-mi zică tataie, că acolo mă distrugea! Când mai aud câte-o domnișoară de-mi zice «Săru mâna»…. Ha, ha, ha! Bunicule…”, spune amuzant cel poreclit „Grande” în Craiova.
N-am nicio problemă, stau liniștit, țin banii la bancă. Am trei copii, normal că am ținut de bani. Nu are rost să arunci cu banii pentru diverse. Eu acum sunt un tip fericit. Nu m-am îmbogățit, dar trebuie puse și cheltuielile.
Gică Craioveanu, fost internațional:
Au scăzut nunțile, au crescut divorțurile
Conform unui studiu realizat de Eurostat, numărul căsătoriilor a scăzut în Uniunea Europeană și, implicit, în România. Dacă numărul căsătoriilor a scăzut, cel al divorțurilor a crescut. De exemplu, au fost cu 8.115 mai puține căsătorii în luna august a acestui an față de aceeași lună a anului precedent, dar cu 374 mai multe divorțuri decât în luna august anul trecut.
„Atașamentul, angajamentul, devotamentul și loialitatea sunt valori care încep să se regăsească și cât mai puțin în familia românească. Oamenii renunță mult mai ușor”, susținea psihologul Mihai Copăceanu într-o declarație pentru ziare.com.