LIVETEXT DECLARAŢII LUCIAN BUTE

  • Bună ziua şi bine v-am găsit. Din nefericire şi din păcate, de această dată nu mai sunt cu centura. Îmi pare foarte rău… Cred eu că am pierdut o luptă, nu războiul. Cred că am puterea să revin.. nu ştiu când;
  • Cert este că sâmbătă n-a fost seara mea, a fost seara lui Froch, din păcate.. pentru mine. Îmi pare foarte rău, dar asta s-a întâmplat;
  • Am crezut cu toată inima că pot câştiga acest meci, de-aia am fost la el acasă… Şi am acceptat să merg la Nottingham pentru că Froch nu a acceptat să vină la Montreal;
  • Ar fi trebuit să stau în mijlocul ringului, asta ar fi trebuit să fie tactica. Ar fi trebuit să boxez cu el, nu să accept lupta corp la corp..Din păcate, am stat prea mult în corzile ringului, l-am lăsat pe Carl Froch să domine jocul…
  • Nu pot să fac contestaţie, Doamne fereşte, cum să fac aşa ceva? N-am văzut cum au intrat în ring (stafful lui Froch, nr) înainte de final, n-am avut tăria să mă uit la meci, dar nu voi face contestaţie, el a câştigat;
  • În toate reprizele, cred, Froch a avut câte un moment bun; am simţit loviturile dure pe care le-a dat şi, încă o dată, mi-au făcut rău: m-au dezechilibrat, stresat.. Şi, după cum aţi văzut, în repriza a cincea m-a dominat foarte clar;
  • Dacă aş căuta scuze, aş găsi o mulţime, dar încă o dată, am crezut… Am acceptat eu să merg acolo; când am urcat în ring, am şi uitat de problema piciorului; nu asta a fost problema;
  • Am fost impresionat, foarte mulţi oameni m-au sunat şi m-au încurajat, mi-au spus că am tăria să revin. Şi eu cred că pot să revin după această înfrângere; câteodată, e binevenită şi o înfrângere, te face mai puternic;
  • Am nevoie de odihnă, o să încerc să evit acest subiect cât de mult pot.. Vreau să merg acasă la familie, după care mă voi întoarce la Montreal – peste o lună, două – şi voi sta de vorbă cu staff-ul şi vom vedea ce voi face. Dar o pauză e binevenită acum;

Reacția mercenarilor lui Horațiu Potra când au aflat că alegerile au fost anulate: „Acuma trebuie făcut ceva, mers peste ei și dat foc!”
Recomandări
Reacția mercenarilor lui Horațiu Potra când au aflat că alegerile au fost anulate: „Acuma trebuie făcut ceva, mers peste ei și dat foc!”

UPDATE 16:35 Bute a fost aplaudat la intrarea în salonul oficial de la Otopeni.
UPDATE 16:30 Avionul cu care a venit Lucian Bute de la Londra a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă; Bute va susţine o conferinţă de presă în salonul oficial

„NU SUNT EU! Îmi pare rău de modul în care am pierdut!”

„NU SUNT EU! Îmi pare rău de modul în care am pierdut! N-am avut tăria să mă uit la meci până acum”, a spus Bute aseară, înainte de a se întoarce în România după cel mai greu şi mai umilitor moment din cariera sa.
„În pare foarte rău de modul în care am pierdut. NU SUNT EU..La modul cum am pierdut, ăsta e regretul meu cel mai mare”, a declarat Lucian Bute, cu puţin timp în urmă, la Realitatea TV. „În box sunt surprize, nu mă aşteptam, avem încredere în mine, am crezut că vreau să îl înving pe Carl Froch la el acasă…  Aseară (sâmbătă noaptea, n.r.), Carl Froch a fost mai bun. Mai întâi, vreau să mă relaxez, apoi mă voi întoarce la Montreal.  vreau să văd unde am greşit, punctele în care vam fost foarte vulnerabil.. Nu e un capăt de lume. Sunt cu capul sus, nu am nici un fel de problemă”, a mai spus Lucian Bute.

Experții militari explică: „Fără ciuperca atomică sau pustiu apocaliptic, al Treilea Război Mondial a început deja”
Recomandări
Experții militari explică: „Fără ciuperca atomică sau pustiu apocaliptic, al Treilea Război Mondial a început deja”

„Azi a fost o zi de grea, au fost mulţi prieteni, toţi erau trişti… A fost tristeţe mare. Eu am stat mai mult închis în cameră şi nu am prea ieşit să vorbesc cu ei.. Ce să le spun? Toată lumea a văzut ce s-a întâmplat. Nu m-am uitat la meci până acum, nu am avut tăria să mă uit la meci până acum„, a mai spus Bute la Realitatea TV. El a continuat: „Chiar am crezut că pot să-l înving, din păcate nu a fost aşa. Poate o să fie o revanşă, nu ştiu când, poate la sfârşitul anului, poate anul viitor.”

„Vreau să analizez şi eu meciul, să înţeleg mai bine ce s-a întâmplat.. Nu m-a bătut un oarecare, m-a bătut un fost dublu campion mondial. Dar nu a fost războiul pe care l-am pierdut, a fost o singură luptă”, a continuat Lucian Bute.
Foto: Gabriel Miron

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Specia rară care și-a făcut apariția pe teritoriul României. Vine din Nordul Europei și al Americii și mulți o confundă. Doar experții reușesc să o deosebească de alte animale
FANATIK.RO
Specia rară care și-a făcut apariția pe teritoriul României. Vine din Nordul Europei și al Americii și mulți o confundă. Doar experții reușesc să o deosebească de alte animale
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Observatornews.ro
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte
HOROSCOP
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI