„E al doilea discurs pe care îl țin, sper să nu fiu jenant. Roger, a fost o onoare pentru mine să mă aflu în același loc cu tine. Vreau să îți mulțumesc foarte mult pentru ceea ce ai făcut în tenis – vorbesc pentru mine și pentru toți jucătorii din topul 200. Sper că de acum încolo cariera mea s-o ia în sus, e foarte frumos să joci în locuri ca cel în care m-am aflat azi. Le mulțumesc tuturor fanilor care au venit din România să mă susțină, îi mulțumesc lui Andrei Pavel, care a avut mereu încredere în mine și este aici lângă mine”, a fost discursul lui Marius Copil, potrivit Digi Sport.

Discursul lui Marius Copil s-a auzit cu greu pe micile ecrane, deoarece microfonul românului era poziţionat prea jos.

Cei prezenţi în sală au auzit ce a avut de spus Copil după finală și au izbucnit în râs la gluma făcută de român, dar s-a întâmplat acelaşi lucru şi cu spectatorii din spatele ecranului.

De partea cealaltă, Federer şi-a început discursul cu numeroase laude la adresa românului și l-a sfătuit să rămână la acest nivel şi i-a urat să ajungă cât mai sus în clasament.

Federer a ţinut mai apoi să le mulţumescă şi spectatorilor, dar şi organizatorilor, după ce şi-a adjudecat titlul cu numărul 99 din carieră.

Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament
Recomandări
Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament

Tenismanul român Marius Copil a fost învins în două seturi, 7-6 (7/5), 6-4, de elveţianul Roger Federer, duminică, în finala turneului ATP 500 de la Basel (Elveţia), dotat cu premii totale de 1.984.420 euro.

Copil (28 ani, 93 ATP), venit din calificări, a avut o evoluţie remarcabilă la acest turneu, unde a reuşit cel mai important rezultat al carierei sale. El a învins şase adversari mai bine clasaţi decât el în drumul către finală, printre care s-au numărat croatul Marin Cilic, numărul şase mondial, pe care l-a eliminat în optimile de finală (7-5, 7-6), şi germanul Alexander Zverev, al cincilea jucător al lumii, în faţa căruia s-a impus în semifinale (6-3, 6-7, 6-4).

Pentru reprezentantul ţării noastre, aceasta a fost a doua finală de simplu în circuitul ATP, după ce la începutul anului a jucat ultimul act al turneului ATP 250 de la Sofia, unde a fost învins în trei seturi de bosniacul Mirza Basic (7-6, 6-7, 6-4).

Câştigătorul turneului de la Basel a primit un cec de 427.765 euro şi 500 puncte ATP, în timp ce Marius Copil a fost recompensat cu 209.715 euro şi 320 de puncte ATP.


Citește și: Cele mai mari cutremure produse în ultimii ani în România. Un seism din 2014 a crăpat șosele în Galați


 

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, din 75% din secţii! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
FANATIK.RO
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, din 75% din secţii! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Observatornews.ro
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI