Atacantul lui Reading și al naționalei României a dedicat cel de-al cincilea gol marcat în tricoul primei reprezentative lui Darius Bala, un tânăr orădean care s-a stins din viață la doar 18 ani. 

Decesul lui Darius a fost declarat ieri, la două luni după ce a fost implicat într-un grav accident rutier, pe 13 iulie. Tânărul a intrat într-un parapet cu bolidul Mercedes pe care îl conducea și a fost supus mai mult intervenții chirurghicale în această perioadă agonizantă, conform Ebihoreanul.ro.

Darius era bun prieten cu George, ambii fiind din Marghita, Bihor.

”Cred că cele 3 puncte sunt cele mai importante. Normal că publicul voia mai mult, voia spectacol, dar cu echipe de genul ăsta, care se închid, e foarte greu. E bine că am marcat, că am plecat cu aceste puncte. Mă bucur că am continuat să marchez, e important pentru mine, fiind atacant. Sper să pot să aduc victorii în continuare, urmează meciuri mult mai grele.

Va fi greu și cu Insulele Feroe, fiindcă au gazon artificial, e tot o echipă incomodă, deci trebuie să ne concentrăm pe acest meci care urmează. După turneul pe care l-am avut în vară, ar fi un vis de-ale mele să ne calificăm. Va fi superb dacă ne vom califica la European și vom juca pe Arena Națională”, a declarat George Pușcaș, la Pro TV.

„Suporterii au cântat cu noi până la final, ne-au susținut. Cred că asta este adevărata noastră victorie. Le promit că vom da totul pentru victoriile cu Suedia și Norvegia” – George Pușcaș

Urmărește-ne pe Google News