Spania şi-a luat ”adio” de la Mondialul brazilian cu o victorie (scor 3-0) în faţa Australiei. Succesul nu le-a îndulcit însă ibericilor amărăciunea provocată de eliminarea prematură de la această ediţie a turneului final.

În meciul cu Australia, Vicente del Bosque, selecţionerul Spaniei, şi l-a pus în cap pe David Villa. Atacantul care a marcat un gol superb, cu călcâiul, a fost schimbat în minutul 56, iar când s-a aşezat pe bancă a izbucnit în lacrimi! ”Ştiu că Villa e supărat pe mine pentru că l-am scos de pe teren. Nu m-am gândit că acesta e ultimul său meci la naţională. Sigur că s-a enervat, dar nu am ştiut acest detaliu”, a spus Del Bosque, după partida cu Australia.

 David Villa susţine că nu are de gând să se retragă de la echipa naţională, dar recunoaşte că nu se mai aşteaptă să fie convocat, după ce s-a transferat în SUA, la New York City: ”E o bucurie să joc pentru Spania. Acesta a fost visul meu din copilărie. Dacă aş putea, aş juca la naţională până la 55 de ani, dar trebuie să fim realişti. Am luat decizia de a juca în MLS şi vom vedea care vor fi consecinţele. Dacă selecţionerul mă va chema, voi veni la naţională cu cea mai mare plăcere, dar trebuie să fim realişti şi să recunoaştem că va fi greu să se întâmple asta”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News