Deşi, multe personalităţi din sportul rege au fost luate prin surprindere de lovitura primită de Lucescu jr. au existat şi persoane care s-au bucurat de demiterea fostului selecţioner. Din această categorie face parte şi fostul component al ”Generaţiei de Aur”, actualmente director tehnic în cadrul UEFA, Ionuţ Lupescu:
“Îmi pare bine că l-au dat afară pe Lucescu de la Petrolul, poate aşa se lecuieşte. Eu l-am sfătuit să nu vină în România, dar aşa e el mai căpos. Sigur, am glumit, nu e frumos ce s-a întâmplat. Chiar nu înţeleg de ce să iei măsura asta după cinci-şase etape, mai ales că erau în primele cinci locuri. Din păcate, marea problemă este că antrenorii din România merg în ţările arabe, unde eu consider că nu e fotbal. Singurul care a făcut un pas important e Cosmin Contra, care sper să reuşească la Getafe. De acolo poate ajunge sus. Fotbalul de calitate se joacă în Europa”, a declarat Lupescu la Dolcesport.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Viva.ro
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
FANATIK.RO
Ce trebuie să faci în dimineața zilei de Sf. Ioan Botezătorul ca să ai noroc tot anul. Vei fi ferit de necazuri și supărări
Unica.ro
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Observatornews.ro
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
HOROSCOP
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu